90% dintre clădiri sunt ineficiente energetic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

90% dintre clădiri sunt ineficiente energetic

Economie 12 Iunie 2018 / 15:59 687 accesări
În România, instituțiile de educație consumă cea mai multă energie - 354 kWh/mp/an

În România, instituțiile de educație consumă cea mai multă energie - 354 kWh/mp/an

Aproape 90% dintre clădirile din România sunt ineficiente energetic, iar autorităţile publice ar trebui să dea un exemplu şi să investească în acest sector, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), citat de agerpres.ro - „În Europa, 75% din totalul clădirilor sunt ineficiente energetic. Această cifră, în cazul României, este şi mai mare - noi ne apropiem de 90%. Este motivul pentru care a fost nevoie de o directivă europeană care să vină cu obligaţii ferme. Este foarte, foarte important ca autorităţile publice să facă investiţii în acest domeniu. Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumăm, iar eficienţa energetică trebuie abordată ca o resursă de energie în sine“. Potrivit oficialului ANRE, Directiva europeană privind consumul energetic al clădirilor este deja aprobată şi se aşteaptă publicarea în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene - „Sectorul de clădiri este cel mai mare consumator de energie din Europa, peste 40% din consumul de energie se produce în clădiri, rezidenţial, public şi industrial. Totodată, acelaşi sector este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon din Europa“. Clădirile publice reprezintă 64% din totalul imobilelor consumatoare de energie din România. Instituţiile de educaţie utilizează 354 kWh/mp/an, faţă de clădirile din celelalte sectoare (200 - 250 kWh/mp/an), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.



12