90% din marinarii care au probleme nu sînt membri de sindicat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

90% din marinarii care au probleme nu sînt membri de sindicat

Social 09 Iulie 2008 / 00:00 574 accesări

Reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) - organizaţie afiliată la Federaţia Internaţională a Transportatorilor (ITF) - au fost prezenţi, la sfîrşitul lunii iunie, la întîlnirea anuală a Comitetului ITF, care a avut loc la Stockholm, în Suedia. Printre problemele prezentate de sindicatul român se numără şi aceea a numărului mare de navigatori care nu sînt membri, dar care cer să fie ajutaţi. „Aproximativ 90% dintre cazurile care cer ajutor sînt reprezentate de marinari care nu sînt înscrişi la noi şi nu plătesc cotizaţie. Pentru rezolvarea acestora, noi cheltuim sume foarte mari de bani. Mai mult, din daunele pe care reuşim să le obţinem pentru navigatori sau pentru familiile lor, noi nu percepem nici un comision. Acesta este motivul pentru care am cerut ITF să ne sprijine în demersul nostru prin alocarea unor sume de bani”, a declarat liderul SLN, Adrian Mihălcioiu. Taxa anuală plătită de un membru de sindicat este de 70 de dolari. Sînt situaţii în care, după ce şi-au obţinut compensaţiile de la armatori pentru accidentele suferite, unii marinari se înscriu în SLN şi plătesc taxa pe un an, însă doar atît. Sînt două moduri prin care marinarii plătesc: prin contractul ITF semnat cu armatorul la plecarea în voiaj, prin care li se opreşte, lunar, un procent din salariu sau prin plata directă la sediul sindicatului a cotizaţiei anuale. SLN are în prezent şase mii de membri înscrişi, dintre care 80% plătesc prin contract, 12% plătesc regulat cotizaţia şi 8% au plătit doar pentru un singur an. Banii care le sînt opriţi marinarilor prin contract sînt trimişi direct către ITF. Reprezentanţii SLN au negociat însă cu ITF pentru a obţine o parte din aceste sume. Aceasta este singura cale prin care reprezentanţii SLN pot ajuta în continuare navigatorii, chiar şi pe cei care nu sînt membri.

Taguri articol


12