9.000 de posturi de ofițer maritim neocupate. Ce mai așteptăm?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

9.000 de posturi de ofițer maritim neocupate. Ce mai așteptăm?

Social 20 Decembrie 2015 / 14:34 1405 accesări

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), totodată reprezentantul Federației Internaționale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu: ”Sunt programe europene pentru ajutorarea cadeților, care pot fi surse de finanțare. Unele dintre

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), totodată reprezentantul Federației Internaționale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu: ”Sunt programe europene pentru ajutorarea cadeților, care pot fi surse de finanțare. Unele dintre

Anul 2015 a fost unul dificil pentru navigatorii români. 10 marinari au murit sau au dispărut de la bordul navelor, 22 au fost implicați în accidente de muncă, din care 3 grave, şi 220 de navigatori au cerut ajutorul autorităţilor pentru a-şi recupera drepturile cuvenite. ”Avem foarte multe cazuri de deces, de accidente, îmbolnăviri și dispariții. Încercăm să descoperim ce s-a întâmplat și vrem să propunem ceva împreună cu autoritățile, pentru ca în viitorul an să preîntâmpinăm astfel de cazuri. Prin negocierile cu armatorii și cu ajutorul legislației noastre interne poate facem ceva în legătură cu acest lucru”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), totodată reprezentantul Federației Internaționale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu. Mai mult, navigatorii români s-au confruntat în acest an cu lipsa locurilor de muncă. Și asta cu toate că pe piața internațională este mare nevoie de ofițeri. După unele statistici, ar fi nevoie de aproximativ 9.000 de ofițeri. „Am avea o posibilitate să încadrăm ofițeri români în unele din aceste locuri, dacă am avea și un bazin de recrutare mai mare din partea tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ de marină. Noi avem probabil 100 de absolvenți care intră în piață și rămân acolo. Sunt puțini…”, potrivit lui Mihălcioiu. Soluția ar putea fi veni din partea UE. Totul e ca noi să știm să accesăm fondurile europene. ”Europa face eforturi pentru încadrarea absolvenților, deoarece vrea să aibă forță de muncă europeană pe navele europene. Sunt programe europene pentru ajutorarea cadeților, care pot fi surse de finanțare. Unele dintre ele nu sunt accesate de România”, a adăugat Mihălcioiu. Potrivit lui, autoritățile din România ar trebui să urmeze exemplul altor state. ”Autoritățile din România, Ministerul Transporturilor ar trebui să se zbată. În Filipine sunt probleme cu brevetarea și certificarea navigatorilor. Însuși președintele țării se implică în rezolvarea lor, pentru ca navigatorii să satisfacă cerințele pieței. Ar trebui să avem și noi măcar un ministru, secretar de stat care să se implice în aceste probleme”, conform lui Mihălcioiu.

21.000 DE NAVIGATORI ROMÂNI SUNT ÎMBARCAȚI Potrivit datelor puse la dispoziție de liderul SLN, la această oră, în România există 21.000 de navigatori în sistemul de siguranță al navigației și 12.000 reprezentând personal auxiliar, fiind eliberate 33.000 de brevete și certificate de către Autoritatea Navală Română. Cu toate acestea, doar 14.600 de navigatori din sistemul de siguranță a navei sunt activi (10.400 de ofițeri, 4.200 nebrevetați - n.r.) și 6.700 de navigatori reprezintă personal auxiliar, în total fiind aproximativ 21.000 - 22.000 de navigatori care au un contract permanent anual sau măcar la doi ani. Din cei 14.600 de marinari, 5.530 sunt membri SLN.

Un pas înainte, atât în asigurarea unor condiții de muncă civilizate, dar și pentru obținerea și păstrarea unor locuri de muncă mai bune pentru navigatori, ar fi implementarea Convenției MLC2006, care în august 2015 a fost ratificată de Parlamentul României. ”În maximum un an de la ratificare, noi trebuie să avem legislația pusă de acord cu Convenția, altfel riscăm infringement, sancțiuni, riscăm să iasă navigatorii români de pe piață. Deja pe piața italiană, în general pe partea hotelieră și restaurante, ei au fost înlocuiți cu alții pentru că nu avem implementată această convenție”, a spus Mihălcioiu. Cu toate acestea, lucrurile par să bată pasul pe loc, potrivit liderului SLN. ”Până acum nu s-a făcut niciun pas. Eu credeam că Ministerul Muncii și cel al Transporturilor se întâlnesc, dar nimic. Din ianuarie 2016 vom încerca noi să facem niște propuneri, să ne întâlnim, astfel încât să punem bazele unei legislații românești bazate pe Convenția MLC2006, astfel încât navigatorii să își ducă serviciul pe nave străine fără probleme”, a declarat reprezentantul SLN.

Taguri articol


12