Un număr de 925 de copii au fost abandonaţi, în primele nouă luni ale anului, în maternităţi, secţii de pediatrie sau în alte secţii de spital, iar 807 dintre ei au fost externaţi, arată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Dintre cei 925 de copii abandonaţi în perioada ianuarie - septembrie, 570 au fost părăsiţi în maternităţi, 324 în secţii de pediatrie şi 31 în alte secţii de spital. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a precizat că 807 copii au fost externaţi din unităţile sanitare în care au fost abandonaţi, însă doar jumătate dintre ei, respectiv 355, au fost integraţi în familie. Alţi 316 copii abandonaţi în unităţi sanitare au fost plasaţi la asistent maternal profesionist, 40 la familii sau persoane, 34 în centre de plasament, 15 în centre de primire în regim de urgenţă, unul la familia extinsă, iar alţi 46 au fost externaţi în alte situaţii.
CONSTANȚA Și la Constanța, nu demult, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU), dr. Dănuț Căpățînă, preciza că tot mai multe mame își lasă copiii, aduși inițial cu unele afecțiuni, în grija cadrelor medicale. După ce sunt vindecați, părinții nu mai vin să-și ia copiii acasă, motivând că nu au condiții acasă să-i crească, nu au căldură, nu au ce să le dea să mănânce. Astfel, la începutul lunii, conducerea SCJU anunța prezența a 10 asemenea copii lăsați în grija cadrelor medicale. ”Având în vedere că Clinica de Pediatrie Constanța are 90 de paturi, zece este un număr mare. Aproape 10% din clinică este ocupată inutil. Un spital de urgență se transformă în creșă”, a declarat, la începutul lunii, managerul.