Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind domeniile de studii universitare de master acreditate, programele de studii și numărul maxim de studenți ce pot fi școlarizați în anul universitar 2014-2015. Actul normativ conţine 98 de programe de studii universitare de master noi, 95% dintre acestea fiind încadrate în domenii de studii universitare de master deja existente în structura instituţiilor de învăţământ superior. Alte 52 de programe au fost eliminate din structura instituţiilor de învăţământ superior, la solicitarea instituţiilor de învăţământ superior, ca urmare a restructurării ofertei de şcolarizare. Hotărârea de Guvern aprobată miercuri actualizează domeniile și programele de studii universitare în urma evaluărilor efectuate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.