A 13-A ASUMARE. Guvernul a înregistrat, ieri, a 13-a asumare în Parlament. Spre ghinionul dascălilor, cea de-a 13-a asumare în faţa Parlamentului a lui Boc şi compania este tocmai pe legea privind plafonarea salariilor din învăţământ în anul 2011. La pachet cu salarizarea profesorilor, Executivul şi-a mai asumat răspunderea şi pe proiectul de Lege privind Dialogul Social, Puterea minimalizând prin astfel de gesturi rolul Parlamentului. Ţinta principală a Guvernului Boc este legea uniformizării salariilor profesorilor, prin care Executivul a urmărit să stopeze, în acest an, majorarea cu 33,4% a salariilor din învăţământul preuniversitar, în condiţiile în care dascălii îşi câştigaseră acest drept în instanţă. Cu alte cuvinte, printr-o simplă decizie a Puterii, salariaţii din învăţământ vor fi remuneraţi conform anexelor proiectului de lege care prevede salarii brute pornind de la 670 de lei pe lună, pentru normă întreagă - minimum pe economie - aferente posturilor de profesor, învăţător, educator, maistru-instructor, cu studii medii şi vechime în muncă de până la 10 ani. Procedura de asumare a început cu un scandal între angajaţii Parlamentului şi sindicaliştii din învăţământ, care nu au avut voie să asiste, de la balcoane, la lucrările Parlamentului, interdicţia fiind impusă, printr-un nou regulament, de actuala putere politică, ca o măsură de precauţie faţă de cazul Adrian Sobaru, angajatul TVR, care s-a aruncat de la balconul Camerei Deputaţilor, în timpul discursului lui Emil Boc la moţiunea de cenzură a Opoziţiei faţă de legea cadru a salarizării.
PROFESORII, LUAŢI ÎN BĂTAIE DE JOC. Decizia Puterii de a juca şi rolul Parlamentului a enervat Opoziţia, care critică, în termeni duri, decizia lui Boc de a nu respecta o hotărâre judecătorească. Înainte de şedinţa Parlamentului, reprezentanţii au anunţat că niciun parlamentar al PSD, PNL sau PC nu va fi prezent în plenul reunit al Parlamentului la momentul la care premierul va veni să-şi asume răspunderea pe legea privind salariile profesorilor şi Codul de Dialog Social, conducerea USL precizând faptul că este total împotriva celor două proiecte de lege. Referitor la pachetul de legi asumat de Boc, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că Guvernul Emil Boc a ţinut „să-şi bată joc de oameni” în Săptămâna Mare, fapt pentru care Executivul trebuie să-şi „ducă crucea” acestei săptămâni în faţa oamenilor. „Este neconstituţional, este ilegal şi este o sfidare la adresa populaţiei României, fie că vorbim de profesorii care au câştigat în instanţă drepturile care le-au fost acordate, fie că vorbim de adoptarea Codului de Dialog Social, fără niciun fel de dialog. Este încă o dovadă a ipocriziei Guvernului Boc, este un cod care împiedică orice fel de dialog social”, a spus Ponta. În altă ordine de idei, liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat, ieri, că reprezentanţii USL vor contesta la Curtea Constituţională cele două legi pe care premierul Emil Boc şi-a angajat răspunderea în Parlament.
PARLAMENTUL, MINIMALIZAT. Asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de legi privind salarizarea profesorilor şi Dialogul Social a fost primită cu reticenţă inclusiv de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH), care a solicitat Guvernului să pună capăt procedurii de asumarea a legilor în Parlament, susţinând că, prin această procedură, „este eludat sistematic rolul Legislativului de unică autoritate legiuitoare în România”. Reprezentanţii asociaţiei au criticat faptul că Executivul şi-a asumat răspunderea pe majoritatea legilor importante, precum Legea de uniformizare a salariilor din învăţământ în anul 2011, Codul de dialog social, după ce Codul civil, Codul penal, Codul muncii, Legea educaţiei naţionale, Legea salarizării unice, Legea reorganizării administraţiei publice, Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi proiectul de Lege privind aplicarea acestui act normativ în anul 2011, precum şi programul de măsuri care vizează reducerea deficitului bugetar şi susţinerea activităţii economice au fost adoptate prin aceeaşi procedură. În opinia APADOR-CH, utilizarea repetată a procedurii angajării răspunderii denotă „ignorarea” de către Guvernul României a principiului separaţiei puterilor în stat şi a rolului său constituţional de autoritate executivă, nu legislativă. Pe de altă parte, sindicaliştii din învăţământ au declarat că sunt „cetăţenii umiliţi ai ţării”, după ce guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea privind salarizarea cadrelor didactice.