Campioana mondială şi olimpică Franţa este şi de această dată marea favorită la cucerirea titlului mondial la Campionatul Mondial de handbal masculin din Spania, care se va desfăşura începând de azi şi până pe 27 ianuarie. Cu Daniel Narcisse, declarat recent cel mai bun jucător din lume, cu Nikola Karabatic, Thierry Omeyer, Luc Abalo, Cedric Sorhaindo, Didier Dinart, William Accambray şi lista cu super vedetele din Hexagon ar putea continua, Franţa pare să nu aibă nici de această dată un rival pe măsură. Şi totuşi, Spania este, alături de Suedia (vicecampioana olimpică), Croaţia (bronz la JO de la Londra) şi campioana europeană Danamarca, una dintre formaţiile care ar putea oricând răsturna calculul hârtiei. Avantajul terenului propriu şi dorinţa de a reveni în fruntea handbalului mondial după titlul obţinut în 2005 fac din reprezentativa iberică, garnisită în special cu vedetele de la Barcelona şi Atletico Madrid, o pretendentă la titlu.
FRANŢA, SUEDIA ŞI... ROMÂNIA AU CELE MAI MULTE TITLURI. Chiar dacă în ultimii 18 ani a bifat doar trei prezenţe la Campionatul Mondial, 1995 (locul 10), 2009 (locul 15) şi 2011 (locul 19), România rămâne, graţie perioadei anilor 1960-1970, în topul naţiunilor cu cele mai multe titluri mondiale. Alături de Franţa şi Suedia, România are patru titluri în palmares, obţinute în 1961 (ediţie disputată în RFG), în 1964 (în Cehoslovacia), în 1970 (în Franţa) şi în 1974 (în RDG). Alte două medalii, dar de bronz, au fost cucerite în 1967 (în Suedia) şi în 1990 (în Cehoslovacia).
Iată şi componenţa grupelor din Spania - Grupa A (meciuri la Granollers şi Barcelona): Germania, Argentina, Brazilia, Franţa, Muntenegru, Tunisia; Grupa B (la Sevilla): Chile, Danemarca, Islanda, Macedonia, Qatar, Rusia; Grupa C (la Zaragoza): Arabia Saudită, Belarus, Coreea de Sud, Slovenia, Polonia, Serbia; Grupa D (la Madrid): Algeria, Australia, Croaţia, Egipt, Spania, Ungaria. Meciul de deschidere va avea loc astăzi, de la ora 20.00, la Madrid, între Spania şi Algeria.
Partidele vor avea loc la Palau Sant Jordi (Barcelona - 16.500 locuri), Caja Magica (Madrid - 12.442 locuri), Pabellon Principe Felipe (11.000 - locuri), Palau D’Esports de Granollers (5685 locuri - Granollers), Palacio Municipal de Deportes San Pablo (Sevilla - 9500 locuri) şi Palacio Multiusos de Guadalajara (Guadalajara - 5479 locuri).
Din fiecare grupă se vor califica în faza următoare primele patru clasate, urmând ca apoi meciurile să se dispute în sistem eliminatoriu. Finala va avea loc pe 27 ianuarie. Următoarea ediţie a Campionatului Mondial va avea loc în Qatar, în 2015.
La acest CM vor oficia şi doi arbitri din România, Bogdan Stark şi Romeo Ştefan.