A ajuns în spatele gratiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A ajuns în spatele gratiilor

Eveniment 24 Septembrie 2014 / 00:00 473 accesări

Magistrații Judecătoriei Constanța au emis, ieri dimineață, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele lui George Lupu, acesta fiind acuzat de complicitate la furt calificat. Tânărul de 29 de ani este acuzat că în noaptea de duminică spre luni, împreună cu alți doi indivizi, a jefuit un magazin cu telefoane din zona Gării, din Constanța. Mai exact, Lupu este cel care a asigurat paza, după ce amicii săi au forțat ușa de acces și au furat din interior bunuri de 9.500 de lei. În momentul în care un echipaj de la firma de pază și protecție și-a făcut apariția, Lupu i-a avertizat pe cei doi, urlând: „Intervenția! Intervenția!“. Agenții firmei de pază l-au imobilizat pe bărbatul suspect, iar ceilalți doi au reușit să fugă cu o maşină. Un echipaj din cadrul Secției 3 s-a deplasat în scurt timp la adresa indicată, iar în apropiere, oamenii legii au găsit un autoturism marca Daweoo Matiz cu ușile deschise. În mașină au fost găsite un clește tip gură de lup, o rangă, două șurubelnițe, 178 cartele telefonice, 27 de telefoane mobile de diferite mărci și două tablete electronice. Polițiștii încearcă acum să dea și de urma celorlalți doi indivizi.



12