„A alunecat pe gresie şi a secţionat coarda dintr-o singură mişcare”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Soluţie controversată într-un dosar de tentativă de omor

„A alunecat pe gresie şi a secţionat coarda dintr-o singură mişcare”

Eveniment 10 Februarie 2012 / 00:00 2568 accesări

Eliberarea din arest a constănţeanului Costel Stoian, de 58 ani, acuzat că, în octombrie 2011, a tăiat cordelina de susţinere a unui alpinist utilitar, a stârnit vii reacţii în rândurile cititorilor cotidianului „Telegraf”. Cu toate că a fost la un pas de a omorî cu bună ştiinţă un bărbat de 31 ani, judecătorii constănţeni au considerat că Stoian nu reprezintă un pericol public, deoarece este bolnav şi are o vârstă. În motivarea deciziei de a-l elibera din arest pe Stoian, la scurt timp după ce procurorii bucureşteni l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, magistraţii Curţii de Apel Constanţa susţin că infracţiunea comisă de constănţean nu ar fi gravă. „Urmărirea penală a fost finalizată la trei luni de la comiterea faptei, nu sunt probe că inculpatul s-ar sustrage de la judecată sau că ar zădărnici aflarea adevărului, nu sunt date că punerea în libertate ar determina tulburări sociale, iar gravitatea infracţiunii nu mai constituie, în mod izolat, un motiv relevant şi suficient pentru a fi menţinută privarea de libertate în continuare a inculpatului”, se arată în motivarea instanţei.

ARGUMENTE Pentru a convinge că este un bătrân bolnav, care a acţionat „sub imperiul unei nervozităţi excesive”, Stoian a susţinut că alpinistul utilitar a urcat şi a coborât de mai multe ori pe peretele blocului cu scopul de a-l şicana, deşi l-ar fi atenţionat că i-a distrus izolaţia apartamentului. „El a verificat dacă mai este cineva atârnat de coardă şi nu a văzut-o pe partea vătămată din cauza unei instalaţii de aer condiţionat. Clientul meu a alunecat pe gresie şi a secţionat coarda dintr-o singură mişcare”, a afirmat avocatul lui Stoian în faţa instanţei. Să se fi inspirat oare avocatul în pledoaria sa din depoziţia căpitanului navei Costa Concordia, care s-a împiedicat şi a căzut în barca de salvare lăsându-i în voia sorţii pe pasagerii navei? Aceste argumente, plus susţinerea apărătorului că cel pe care îl apără nu a avut nicio clipă intenţia de a ucide un om pe care nu îl cunoştea au dus la punerea lui Stoian în libertate. Judecătorii nu au ţinut cont de faptul că Stoian este acuzat de procurori că, după ce a tăiat cordelina şi s-a uitat cum alpinistul utilitar se prăbuşeşte în gol de la opt metri, a coborât în faţa blocului şi a întrebat dacă tânărul a murit. Amintim că, iniţial, ancheta în acest caz a fost efectuată de procurorii constănţeni, care nu au considerat că se impune arestarea lui Stoian. După două zile, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a dispus ca dosarul să fie preluat de procurorii bucureşteni. Imediat, Costel Stoian a fost arestat preventiv.



12