Ultimul număr al revistei trimestriale „Ex Ponto – Text, imagine, metatext”, periodic tipărit de editura „Ex Ponto”, a fost lansat, de curînd, pe piaţa de carte constănţeană. Apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR), cu susţinerea USR Dobrogea şi a Direcţiilor Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Constanţa şi Tulcea, dar şi a Universităţii „Ovidius”, publicaţia aduce în centrul atenţiei literatura şi scriitorii contemporani. De altfel, revista se deschide cu un articol semnat de preşedintele USR Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu, „Literatura română în lume”, care abordează o problemă foarte actuală, promovarea literaturii autohtone peste hotare. „... literatura noastră este prea puţin cunoscută în lume în raport cu cît merită, că în România nu a existat niciodată o politică de stat în domeniul promovării valorilor culturii naţionale, iar tot ceea ce s-a făcut pînă în prezent s-a datorat, într-un fel, eforturilor individuale ale cîte unui scriitor...”, scrie Ovidiu Dunăreanu, în articolul său.
Cititorii publicaţiei vor observa că membrii colectivului de redacţie au marcat împlinirea a 2050 de ani de la naşterea poetului latin Publius Ovidius Naso, cunoscutele poezii scrise de autorul exilat la Tomis, „Amores I, 3”, „Amores I, 15” şi „Metamorfozele” fiind traduse în limba română de Florentina Nicolae şi Traian Lazarovici. De asemenea, scriitorul Ştefan Cucu şi cercetătorul Livia Buzoianu din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie oferă publicului informaţii despre „Publius Ovidius Naso în cultura europeană” şi „Valoarea documentară a poeziei ovidiene”.
„Cam prin clasa a cincea, elev fiind la o şcoală dintr-un cartier vecin Palasului, contaminat de frenezia contemporanilor, m-am pomenit scriind o poezie-omagiu tătucului popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin...”, aşa îşi începe scriitorul Constantin Novac articolul prin care cititorii vor afla cum a devenit acesta unul dintre cei mai importanţi publicişti dobrogeni.
În paginile publicaţiei sînt prezentate şi reproduceri după lucrările artistului plastic Eugenia Leca Botezatu, grafician născut la data de 10 decembrie 1958, la Constanţa, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Artă monumentală - restaurare (1978 - 1982). De asemenea, în paginile revistei sînt prezentate mai multe subiecte interesante, de la „Proza fantastică românească în secolul al XX-lea” de Elvira Iliescu la „Ana Blandiana – debutul editorial” de Magda Vlad şi pînă la „Apariţia ilustraţiei în presa din România” de Mariana Petcu. Publicaţia se încheie cu o serie de informaţii despre ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun, dar şi despre cîştigătorii Premiilor Filialei Dobrogea a USR pe anul 2006.