A apărut rivala Superkombat-ului: Respect World Series

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un nou circuit de kickboxing în România

A apărut rivala Superkombat-ului: Respect World Series

Sport 18 Februarie 2016 / 18:35 1464 accesări
Andrei Stoica va fi vedeta noii promoții românești de kickboxing, Respect World Series

Andrei Stoica va fi vedeta noii promoții românești de kickboxing, Respect World Series

Respect World Series se numește cel mai nou circuit de lupte apărut în țara noastră, un proiect sută la sută românesc, cu acoperire mondială, fondat de cunoscutul antrenor bucureștean Alin Panaite, omul aflat în spatele acestei inițiative. Printre luptătorii care vor evolua în noul circuit se numără Andrei Stoica, Bogdan Stoica, Benjamin Adegbuyi și Raul Cătinaș, sportivi pe care Alin Panaite îi antrenează de câțiva ani. De asemenea, în galele care vor fi transmise în direct pe Digi Sport, vor mai putea fi urmăriți grecul Vasilis Karagiannidis, Cătălin Oprea, Ciprian Șchiopu, Alin Cîmpan, Florin Lupu sau Marius Cimpoieru. Prima gală Respect World Series va avea loc pe 19 martie 2016, la Madrid, iar printre cei care vor urca în ring se numără Andrei Stoica, Bogdan Stoica, Benjamin Adegbuyi, Raul Cătinaș sau Claudiu Bădoi.

„Suntem fericiți să anunțăm apariția unei noi promoții de kickboxing în România: Respect World Series. După luni întregi de planuri, idei și negocieri, anunțăm astăzi apariția unui proiect nou, care va avea acoperire internațională. Respect World Series înseamnă seriozitate, sportivitate, fair-play și promisiunea unor gale de neuitat. Digi Sport este canalul TV care ne va aduce în casele voastre, de acum încolo. Este un nou început și vrem ca fanii acestui sport să fie lângă noi, așa cum au fost mereu. Promitem ferm că vom face tot ce putem pentru a aduce României recunoaștere internațională!”, scrie în comunicatul dat publicității joi de conducerea Respect World Series.

„Am fost în toată lumea, am observat punct cu punct cum se organizează o gală de lupte. Am văzut ce poate fi îmbunătățit și cunosc bine nevoile sportivilor. Toate aceste acumulări m-au determinat să pun la cale acest proiect. Îmi sunt alături cei mai cunoscuți sportivi din România și din Europa. Pot să promit o nouă abordare în sporturile de contact”, a declarat Alin Panaite. „Este nevoie de un suflu nou. Suntem cu trup și suflet alături de Alin Panaite. Nu mă îndoiesc o secundă de succesul acestui nou proiect”, a adăugat Andrei Stoica. „Este un nou început și ne dorim ca iubitorii sporturilor de contact să fie alături de noi în continuare, așa cum au fost și până acum. Pentru ei ne dorim să cucerim noi titluri”, a spus și fratele lui Andrei, Bogdan Stoica. „Promisiunea noastră fermă este că vom da tot ce e mai bun și vom aduce în continuare României recunoaștere la nivel mondial”, a afirmat Benjamin Adegbuyi.

Citește și:

Prima gală Superkombat din 2016 va avea loc în Puerto Rico

Eduard Irimia susține că a fost înșelat de agenții lui Maurice Jackson!

Gala Superkombat de la Torino va avea patru meciuri cap de afiș



12