Un bărbat, din comuna constănțeană Lumina, a murit în propria casă, în prima zi a acestui an, în urma unui puternic incendiu. Oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea“ spun că alarma a fost dată joi, în jurul orei 14.00, de vecinii victimei. Oamenii le-au spus militarilor că acoperișul unui imobil situat pe strada Murelor a fost cuprins de flăcările care se pot extinde, în orice moment, și la locuințele din jur. În ajutor au fost trimise două autospeciale din cadrul Stației Midia. Reprezentanții ISU „Dobrogea“ au precizat că pompierii au reușit să stăpânească focul ce amenința să ajungă și la o conductă de transport de gaze naturale și că intervenția a fost una dificilă, din cauza vântului puternic. După mai bine de o oră, salvatorii au reușit să stingă flăcările, iar în timpul verificărilor au găsit, într-una dintre camere, trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 48 de ani, care locuia singur. Vecinii le-au spus anchetatorilor că victima consuma foarte des băuturi alcoolice. Tot de la oamenii care trăiesc în zonă militarii au aflat și motivul pentru care incendiul s-a manifestat atât de violent. Aceștia le-au spus că bărbatul își transformase casa într-un adevărat depozit de gunoaie și că din momentul în care a fost debranșat de la rețeau de energie electrică știau că o asemenea tragedie se poate întâmpla în orice moment. Proprietarul imobilului mistuit de incendiu a fost văzut pentru ultima dată în viață în noaptea dintre ani, de fostul cumnat. „A venit pe la mine, am băut un pahar de vin, i-am dat un pachet cu mâncare, iar apoi a plecat spunând că se duce în vizită la cineva“, a povestit ruda victimei. În urma investigațiilor efectuate în acest caz, oficialii ISU „Dobrogea“ spun că tragedia a avut loc din cauza jarului care a sărit din sobă.