Mai ascultă cineva? De ascultat ascultă conversaţii nevinovate, la indicaţiile preşedintelui lor, că doar pentru asta îi plăteşte, crescându-le, în fiecare an, bugetul, dar de auzit, mai aude cineva? Sau mai este cineva interesat în România de faptul că doi oameni şi-au pierdut viaţa din cauza incompetenţei unor structuri ale statului, secrete, ţinute în braţe de însuşi preşedintele autointitulat al ţării (7,5 milioane de români i-au cerut demisia!), Traian Băsescu, şi care, după ce dau, cu mult tupeu, răspunsuri stupide şi obraznice, tac mâlc? Multe întrebări au rămas fără răspuns în urma accidentului. Printre ele: de ce Armata nu a dat niciun răspuns acuzaţiilor, în special în condiţiile în care un sistem de interceptare GPS era poziţionat la nici 17 km de epava avionului şi i-ar fi putut intercepta semnalul şi probabil a şi făcut-o? De ce de la STS nu se aude nimic, în condiţiile în care evidenţa se impune de la sine: ei sunt cei care livrează informaţiile sistemului 112 şi le-au livrat, am văzut cum! De ce serviciile secrete, politizate până în străfunduri, se comportă mai ceva ca pe vremea lui Ceauşescu? Cine plăteşte pentru durerea a două familii distruse? Cine plăteşte pentru încrederea pierdută a românilor în sistemele care ar trebui să le salveze vieţile? Chiar nu le e teamă acestor păpuşele întoarse cu cheiţa de Băsescu de pierderea acestui atât de important capital de încredere popular? Doi pădurari şi trei săteni le-au dat o severă lecţie de umanitate acestor creaturi sinistre ale altor vremuri (dar care, din păcate, trăiesc în timpul nostru), lecţie pe care, probabil, n-au înţeles-o. Sau poate au zis, precum angajaţii ROMATSA, “Vai, ce naşpa”, comentând căderea avionului despre care nici nu ştiau că a căzut. Sute de oameni au fost puşi să orbecăie prin munţi degeaba, să facă periaj de zonă degeaba, iar când au ajuns, în sfârşit, în zona accidentului, li s-a spus că au venit… degeaba. Declaraţiile salvamontiştilor frizează absurdul, însă nu fac decât să descrie realitatea. Oameni cu experienţă pe munte, dotaţi cu tărgi şi echipamente speciale, au fost trimişi acasă pentru ca nişte ştăbuleţi penibili să se poată împăuna că ei au salvat oameni. Cum este posibil ca pădurarilor să nu li se ceară informaţii despre muntele pe care îl cunosc ca pe propria lor curte? Retorica aceasta indignată rămâne din păcate, deocamdată, fără răspuns. Cert este că serviciile secrete române au dat dovadă de neglijenţă în serviciu, aroganţă, imbecilitate, prostie şi servilism dus la extrem. Acest coctail mioritic a omorât oameni. Şeful celulei de criză a fost un tinerel penibil care nu ştia unde este întrerupătorul cu lumina aprinsă şi ale cărui prestaţii au omorât oameni. Lipsa concretă de coordonare la faţa locului şi lipsa asumării responsabilităţii, care cade în sarcina capetelor celor care au demisionat (ca şi când ar mai conta), au omorât oameni. După cum vedeţi, indiferent care este subiectul ultimelor fraze, fantomele oamenilor omorâţi de semenii lor care conduc, cu o incompetenţă vecină cu nebunia, diversele sisteme salvatoare de vieţi rămân. Rămân în lacrimile şi inimile celor care joi şi vineri, din toată ţara, au venit la înmormântarea celor pe care îi consideră eroi şi prieteni şi pe care îi plâng ca pe nişte semeni apropiaţi, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. Pe piatra de hotar dintre nepotism, iresponsabilitate şi crimă vor sta, pentru totdeauna, scrise numele vinovaţilor, chiar dacă aceştia nu vor fi numiţi, vreodată, oficial. Ce putem face noi? Să nu-i lăsăm să se odihnească pe toţi cei implicaţi sub o formă sau alta şi să le reamintim, în fiecare zi, că sunt vinovaţi de crimele făptuite din cauza incompetenţei, neatenţiei, neasumării fişei jobului, prostiei şi delăsării! Să nu-i lăsăm să se odihnească şi să-i facem să plătească!