Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” au fost solicitaţi, ieri după-amiază, să intervină pentru a scoate un cal şi o persoană dintr-o fântână. Apelul la 112 a fost iniţiat de un bărbat din localitatea constănţeană Potârnichea, care a auzit ţipete de ajutor. Un echipaj de Poliţie, Descarcerarea din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” şi o autosanitară SMURD au ajuns la Potârnichea. Militarii ISU „Dobrogea” l-au scos repede la suprafaţă pe bărbat, acesta fiind într-o avansată stare de ebrietate. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, însă el nu a necesitat internarea. Pentru scoaterea cabalinei din fântână, pompierii au avut mai mult de furcă, intervenţia durând aproape două ore.