27 Noiembrie 2024, 15:28
Un tânăr de 28 de ani, din localitatea Valu lui Traian, a ajuns la spital luni seară, după ce a căzut cu mopedul. Oamenii legii spun că Ionuţ M., de 28 de ani, a condus un moped dinspre Năvodari către Constanţa, pe Drumul Comunal 86. La un moment dat, spun poliţiştii, acesta s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit pe carosabil, în urma coliziunii fiind rănit uşor. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.