„A colecţiona nu reprezintă o afacere”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interviu cu colecţionarul Iuliu-Lucian Dindelegan

„A colecţiona nu reprezintă o afacere”

Cultură 20 August 2012 / 00:00 1688 accesări

Timp de trei zile, de vineri până duminică, Piaţa Ovidiu s-a transformat în loc de întâlnire a colecţionarilor din toate colţurile ţării, dar şi de peste graniţe. Cei aproximativ o sută de participanţi de la cea de-a XX-a ediţie a Târgului Colecţionarilor, eveniment organizat de Asociaţia Filateliştilor „Tomis” şi Clubul „Simion Tavitian”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, şi-au etalat produsele cu parfum de epocă, dar şi poveştile pe care le-au spus celor dornici să asculte. Printre expozanţi s-a aflat şi pictorul constănţean Iuliu-Lucian Dindelegan.

Reporter (Rep.): De când v-aţi apucat să colecţionaţi?

Iuliu-Lucian Dindelegan (I.-L.D.): M-am apucat să colecţionez din copilărie. Cred că eram în clasa a II-a. La început strângeam monede, timbre şi cutii de chibrituri. Să nu uit şerveţelele. Pe atunci nu erau atâtea mijloace de informare, Internetul, astfel că cei mici, copiii, îşi descopereau tot felul de pasiuni, iar eu am devenit... colecţionar. Însă, existau şi cercuri de creaţie în cadrul Palatelor Copiilor. De exemplu, eu am fost la cercul de aeromodele şi navomodele, iar dacă ar trebui să fac acum o machetă o pot face.

Rep.: De când aţi transformat această pasiune în afacere?

I.-L.D.: Nu este o afacere. Particip la acest târg de zece ani. De atunci, în fiecare an, în preajma Zilei Marinei Române, la iniţiativa preşedintelui Asociaţei Filateliştilor „Tomis”, Gabriel-Octavian Nicolae, ne adunăm, aici, la Constanţa, colecţionari din toate ţară, cu profiluri diferite. E o pasiune frumoasă.

Rep.: Care sunt piesele de rezistenţă pe care le prezentaţi la această ediţie a Târgului Colecţionarilor?

I.-L.D.: Bancnotele româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea până în perioada comunistă. De asemenea, nişte piese deosebite sunt cărţile poştale cu Constanţa veche: Piaţa Ovidiu, cu fostul sediu al Primăriei Constanţa, actualul Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, statuia lui Ovidius, Hotelul Carol. Am şi ilustrate din iarna geroasă a anului 1929, când Marea Neagră a îngheţat aproape 400 de metri în larg.



12