A crescut alarmant numărul cazurilor de melanom!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dermatologii atenţionează

A crescut alarmant numărul cazurilor de melanom!

Sănătate 20 Mai 2011 / 00:00 1689 accesări

În toată lumea se constată o creştere alarmantă a numărului cazurilor de melanom (o formă de cancer cutanat), atrag atenţia specialiştii Societăţii Române de Dermatologie. Directorul executiv al societăţii, conf. dr. George Ţiplică, spune că nu există o statistică certă, însă numărul afecţiunilor dermatologice canceroase este în creştere, fapt care trebuie să alarmeze populaţia. “La Spitalul Colentina, la clinica noastră, în urmă cu zece ani era un singur caz pe lună de melanom, acum avem zece cazuri pe lună. Prin consult încercăm să identificăm elemente care ar contribui la dezvoltarea acestei afecţiuni, o componentă este genetică, dar sunt şi alţi câţiva factori importanţi care se identifică la mai mulţi pacienţi, între acestea aflându-se arsurile solare. În copilărie este vorba despre arsurile cu vezicule care, în perioada adolescenţei, pot duce la dezvoltarea melanomului”, a detaliat prof. dr. Ţiplică.

PIELEA NU UITĂ NICIO RAZĂ DE SOARE, EXPUNEREA FIIND CUMULATIVĂ

Şeful Clinicii Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Gheorghe Nicola, a atras atenţia, la rândul său, asupra condiţiilor de expunere la soare, mai ales că, în ultima perioadă, s-a constatat că soarele este mai activ. Dr. Nicola recomandă, acum, când sezonul estival este aproape, iar litoralul va fi asaltat, protecţie maximă a pielii, cele mai multe afecţiuni dermatologice fiind cauzate de expunerile la soare fără limită, între orele neindicate. Medicii spun că cei mici trebuie să fie protejaţi prin aplicare de creme fotoprotectoare cu factor mare, chiar maximum, trebuie îmbrăcaţi corespunzător, cu pălăriuţe, cu tricouri. Aplicarea cremei fotoprotectoare trebuie făcută cât mai des, chiar şi la două ore, pentru blocarea razelor ultraviolete.

DESPRE MELANOM. Melanomul este o formă de cancer cutanat care îşi are originea în celulele producătoare de pigment denumite melanocite. Ele devin anormale, cresc necontrolat şi invadează în mod agresiv ţesuturile din jur. Chiar dacă melanomul este mai puţin frecvent decât alte tipuri de cancer de piele, este cel mai grav. Medicii spun că melanomul poate fi vindecat dacă este depistat şi tratat în stadiile incipiente, când este localizat doar la nivelul pielii. În stadiile avansate, se poate răspândi sau metastaza prin sânge sau prin limfă la alte organe sau la oase, în aceste cazuri fiind mai puţin probabilă vindecarea.

CONSTANŢA: ÎNTR-O SINGURĂ ZI, 11 SUSPICIUNI DE CANCER. Cu ocazia Zilei europene pentru depistarea melanomului, sărbătorită şi în acest an pe 18 mai, medicii au acordat consultaţii gratuite tuturor doritorilor. La Clinica Dermato-Venerice din Constanţa au apelat peste 30 de persoane, spune dr. Nicola. Şeful Clinicii a spus că, din totalul prezentărilor, aproape jumătate sunt cu suspiciuni de melanom malign. „Toţi aceşti pacienţi au fost chemaţi la un control la trei luni pentru a vedea evoluţia şi pentru a lua măsurile care se impun”, explică medicul şef. Campania de examinare a bolnavilor continuă în următoarele zile, la Constanţa, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, însă, de această dată, consultaţiile se vor face doar pe bază de trimiteri medicale şi pe baza unei dovezi de asigurat.



12