A crescut numărul de cazări în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A crescut numărul de cazări în România

Turism 01 Octombrie 2015 / 16:01 3239 accesări

Numărul turiștilor care s-au cazat în structurile turistice din România în primele 8 luni din 2015 a fost mai mare cu 17,2% față de cel din perioada similară a anului trecut, iar înnoptările au urcat cu 15,7%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Astfel, sosirile au ajuns la 6,72 milioane, iar înnoptările la 16,25 milioane. Din numărul total de sosiri în unitățile de cazare, cele ale turiştilor români au reprezentat în primele 8 luni ale anului 77,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,4%, ponderi apropiate de cele din aceeași perioadă a anului trecut. ”În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,8% din totalul turiştilor străini), iar dintre aceştia, 85,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene”, arată INS, într-un comunicat. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au provenit din Germania (179.500), Israel (148.600), Italia (139.300), Franţa (91.600) şi Ungaria (88.500). Durata medie a şederii a fost de 2,5 zile la turiştii români şi 2,0 zile la turiştii străini. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 9,16 milioane, în creştere cu 8,4%.

Citește și:

Ne-au vizitat mai mulți turiști

65% dintre turiștii de pe litoral, la mare cu familia

România, o țară sigură! Poate concura cu Grecia sau Bulgaria



12