Numărul restanţierilor la credite a crescut în aprilie cu 6,3% faţă de luna precedentă, depăşind 185.000 de persoane, şi reprezentînd peste 18% din totalul debitorilor, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR) privind împrumuturile de cel puţin 20.000 de lei (aproape 5.000 euro). Numărul debitorilor restanţieri a scăzut în martie pentru prima dată în acest an, cu 5,15%, la 174.262 de persoane, dar a urcat din nou în aprilie, la 185.264 de persoane, potrivit datelor centralizate la Centrala riscurilor bancare. Evoluţia din aprilie ar putea fi corelată şi cu sărbătorile de Paşte, cînd populaţia ar fi putut să decidă amînarea achitării unor rate. Comparativ cu luna decembrie, numărul restanţierilor este cu 33,28% mai mare. Numărul debitorilor, persoane fizice şi juridice, a scăzut în aprilie cu peste 1%, la 1,012 milioane de persoane. Astfel, peste 18% din debitori au restanţe în acest moment, comparativ cu 17% în martie şi cu 13,5% în decembrie. Totalul sumelor restante era, în aprilie, de 5,344 miliarde lei, în creştere cu 10,59% faţă de martie şi cu 60% comparativ cu decembrie. Totodată, ponderea sumelor restante în totalul datoriilor a urcat treptat de la 1,47% în decembrie, la 2,1% în martie şi 2,35% în aprilie. Creditele acordate şi angajamente asumate de instituţiile de credit au totalizat în aprilie 252,59 miliarde lei, în urcare cu 10% faţă de martie şi aproximativ constante comparativ cu decembrie. Datele de la Centrala Riscurilor Bancare se referă la expunerea faţă de un singur debitor, expunere egală sau mai mare de 20 000 de lei, şi reprezintă 89,7% din valoarea creditelor acordate şi a angajamentelor asumate de către sistemul bancar, conform datelor de la 31 decembrie 2008. Potrivit datelor oficiale ale Băncii Naţionale Române, privind comportamentul financiar al populaţiei, în cursul lunii aprilie, valoarea totală a creditelor contractate de persoanele fizice şi juridice din Constanţa s-a ridicat la 3,12 miliarde de lei, iar restanţele au fost în sumă de 84 milioane lei. În moneda naţională, la finalul lunii aprilie 2009, se acordaseră împrumuturi populaţiei de 1,68 miliarde de lei, în timp ce valoarea creditelor în valută a ajuns la echivalentul în lei a sumei de 2,88 miliarde lei. Datele BNR arată că cea mai mare parte a creditelor bancare acordate constănţenilor persoane fizice sînt cele de consum, în valută. Pînă la sfîrştiul lunii aprilie s-au acordat, pentru acest tip de credit, echivalentul în lei, circa 1,82 miliarde lei. În ceea ce priveşte creditul de consum în lei, acesta a fost de 1,51 miliarde lei. Şi împrumuturile pentru locuinţe, mai ales cele în valută au fost la mare căutare. Constănţenii au împrumutat de la bănci echivalentul în lei a 968 milioane lei, în timp ce creditele pentru locuinţe în lei au fost de 113 milioane lei. Pe locul al treilea în topul preferinţelor se situează împrumuturile în valută fără ţintă precisă, care au depăşit echivalentul în lei a 81 milioane lei.