Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Constanţa, au descoperit, la sfârșitul săptămânii trecute, un autoturism marca Volkswagen, model Touareg, semnalat ca fiind furat din Italia. La volanul autovehiculului se afla cetăţeanul român SV, în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul este căutat de autorităţile din Italia, acesta fiind declarat furat.
Tânărul a declarat că a achiziționat autoturismul de la o persoană din Constanța, neavând cunoştinţă despre faptul că este căutat de către autorităţi. Autoturismul, în valoare de aproximativ 7.000 euro, a fost reținut la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.