Un turist german, care a stat şase ore blocat într-un telescaun în Austria, a reuşit să se salveze dând foc bancnotelor pe care le avea asupra sa, pentru a atrage atenţia în întuneric şi a fost observat când aprindea ultima bancnotă de 20 de euro. Dominik Podolsky, în vârstă de 22 de ani, din Munchen, a luat telescaunul ca să coboare de pe munte dar a rămas blocat singur, la circa 10 metri înălţime, la temperaturi de minus 18 grade Celsius, după ce instalaţia a fost oprită pentru restul zilei, la puţin timp după ora locală 16.00 (17.00 ora României), sâmbătă, în staţiunea Hochzillertal din Alpii austrieci. El uitase să îşi ia telefonul mobil, iar strigătele sale de ajutor erau acoperite de zgomotul motoarelor de la vehiculele cu şenile pentru zăpadă. Podolsky, care şi-a satisfăcut serviciul militar într-un regiment de munte, şi-a amintit ce l-au învăţat instructorii cu privire la combaterea hipotermiei. Şi-a băgat mâinile la subţiori şi şi-a contractat muşchii, însă în cele din urmă, membrele au început să amorţească, iar el era pe punctul de a adormi. Atunci s-a gândit să aprindă cu o brichetă şerveţelele şi ce avea în portofel. A început cu cărţile de credit şi cupoanele pentru restaurant, după care a trecut la banii numerar. Între 80 şi 100 de euro arseseră când a aprins ultima bancnotă de 20 de euro. Atunci, şoferul unui snowcat l-a zărit şi a dat alarma. Podolsky a fost eliberat o jumătate de oră mai târziu şi dus la spital, unde a primit îngrijiri medicale pentru hipotermie. A luat trenul spre casă chiar în acea noapte. El a spus că se gândeşte să dea în judecată operatorul telescaunului, pentru că nu a verificat instalaţia după ce a oprit-o. Dar un purtător de cuvânt al companiei a declarat că telescaunul nu este făcut pentru a fi folosit la coborâre şi că Podolsky ar fi ignorat semnalele de atenţionare şi barierele pentru a se urca în el.