Un tânăr din localitatea constănţeană Ovidiu a dat foc la casă pentru că părinţii lui au refuzat să vândă imobilul şi să-i dea o parte din bani. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ a fost alertat, miercuri noaptea, în jurul orei 23.00, asupra faptului că o casă de pe strada Stejarului, din Ovidiu, a luat foc. Pentru stingerea incendiului au fost trimise două autospeciale ale Detaşamentului Constanţa Oraş. Reprezentanţii ISU spun că deşi focul a fost lichidat rapid, casa a ars aproape în totalitate. Din primele cercetări efectuate în acest caz, pompierii au stabilit că imobilul, proprietatea Adrianei Gradea, a fost incendiat voluntar. Mai mult, membrii familiei susţin că autorul ar fi chiar fiul lor, Marian Gradea. Vecinii spun că Marian este foarte violent şi că şi-a bătut părinţii de nenumărate ori. Totodată, aceştia spun că, din cauza scandalurilor şi a ameninţărilor cu moartea, părinţii lui s-au mutat cu chirie, iar din acel moment tânărul a început să vândă tot ce a rămas în casă. Potrivit afirmaţiilor vecinilor, cu câteva ore înainte de a da foc la casă, tânărul a intrat în imobil cu mai mulţi prieteni cu care a consumat băuturi alcoolice. Conform oamenilor legii, Marian Gradea nu este la prima încălcare a legii. El este cercetat în mai multe dosare penale pentru furt şi condamnat la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie. Tânărul a fost eliberat din penitenciar doar de câteva luni. Dacă va fi găsit vinovat în acest caz, el se va alege cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere.