Înghesuială mare a fost ieri la sediul Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) Constanţa, de pe bd-ul Mamaia. Scările instituţiei, pînă la etajul doi, acolo unde se afla biroul şefului AFP, erau pline de contribuabili care aşteptau să intre în audienţă. Motivul care a generat această aglomeraţie este un program nou, implementat de AFP Constanţa, care reglează fişele pe plătitor ale contribuabililor şi care a produs sute de notificări cu obligaţii restante ale acestora. „Noul program face o sinteză a tuturor declaraţiilor, bilanţurilor şi a fişelor fiscale pe care un contribuabil nu le-a depus şi asupra modului în care putea să le depună. Am început să utilizăm acest program şi acesta este rezultatul lui. Astăzi (ieri - n.r.) şi eu am fost surprins de numărul foarte mare de contribuabili care au venit în audienţă”, a declarat şeful AFP Constanţa, Ionuţ Mişa. Notificările au fost transmise prin poştă contribuabililor, dar au fost înmînate şi personal atunci cînd au solicitat un document de la ghişeele instituţiei.
Potrivit şefului AFP Constanţa, majoritatea agenţilor economici care au solicitat audienţă au cerut să primească un avertisment, chiar dacă nu au depus declaraţiile la termen. „Din cele 25 de persoane care au intrat pînă acum în audienţă am întîlnit doar o singură speţă unde exista o neclaritate, restul nu doreau decît să li se acorde avertisment pentru că nu au reuşit să depună declaraţia în termenul legal”, a spus Ionuţ Mişa. El a mai spus că interesul instituţiei este acela de a regla fişele pe plătitor ale contribuabililor şi a creea un comportament fiscal cît mai corect din partea acestora. „Obiectivele noastre sînt reglarea fişei pe plătitor şi crearea unui comportament fiscal cît mai corect, dar şi a unei situaţii a sumelor şi a creanţelor cît mai certă. În momentul în care spunem că avem cea mai mare parte a declaraţiilor depuse la fiecare societate în parte, atunci putem şti exact care este şi valoarea creanţelor pe care le are Fiscul de încasat”, a mai spus Mişa. Majoritatea agenţilor economici care stăteau, ieri, în faţa uşii şefului administraţiei nu vroiau decît „clemenţă” din partea acestuia. De altfel, inventivitatea acestora în ceea ce priveşte motivele pentru care nu au depus la timp obligaţiile fiscale nu aveau limite. „În 2004, contabila pe care o aveam mi-a plecat cu actele şi aşa am uitat să depun trei declaraţii. Sper să obţin un avertisment ţinînd seama că în restul anilor am fost un bun contribuabil”, a declarat un agent economic. Un alt contribuabil s-a scuzat prin faptul că a fost bolnav şi nu a reuşit să ajungă la administraţie pentru a depune declaraţiile fiscale. Alţii s-au ascuns în spatele neglijenţei de a se informa asupra modului de depunere a declaraţiilor fiscale. „Am declaraţii nedepuse din 2006 pentru că nu am ştiut că trebuia să fac acest lucru”, a mai spus un alt contribuabil. Agenţii economici care nu depun în termen obligaţiile fiscale riscă amenzi de la 1.000 de lei, la 12.000 lei.