Pe terenurile Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” de la Ovidiu a debutat, ieri, prima ediţie a Memorialului “Iosif Bukossi”, competiţie rezervată copiilor născuţi după 1 ianuarie 2000 şi dedicată fostului mare antrenor constănţean, cel care l-a descoperit pe Gică Hagi, cel mai mare jucător român din toate timpurile. Invitaţii de onoare ai întrecerii au fost fiul fostului tehnician, Cătălin, şi nepotul acestuia, George, în vârstă de 14 ani, ultimul dând lovitura de start a turneului.
„Este o iniţiativă lăudabilă şi sunt plăcut impresionat. În urmă cu cinci ani am fost contactat de fostul preşedinte al FC Farul, Jean Garabet, care mi-a propus să organizeze o astfel de competiţie, dar l-am rugat să mai aştepte, pentru că ştiam că Hagi intenţionează să pună în practică un astfel de proiect. M-am bucurat foarte mult când am fost sunat pentru a-mi spune despre această întrecere”, a explicat Cătălin Bukossi. „Ne-am gândit să asigurăm copiilor care anul viitor vor participa la Cupa Hagi cât mai multe meciuri tari. Ne dorim ca Memorialului să devină o competiţie de tradiţie şi să o permanentizăm la această categorie de vârstă. Mai mult, anul viitor intenţionăm să chemăm încă două categorii de vârstă, mai mici. Ne-am gândit că turneul trebuie să poarte numele omului care a reprezentat cel mai bine fotbalul juvenil constănţean, nea Ioji, şi sunt încântat că familia sa a acceptat acest lucru. El va rămâne mereu în inimile noastre. Sperăm să fie o competiţie de nivel bun, copiii să joace cât mai multe meciuri şi să se confrunte cu mai mulţi adversari. Apreciem eforturile făcute de cei din Tg. Mureş şi Piteşti, iar anul viitor să aducem şi alte cluburi puternice”, a spus Paul Peniu, directorul Academiei.
Ieri, în prima zi a întrecerii s-au înregistrat următoarele rezultate - Grupa A: Academia Hagi 2000 Constanţa - LPS Piteşti 7-2, Metalul Constanţa - Juniorul Bucureşti 2-3, Academia Hagi 2000 Constanţa - Metalul Constanţa 5-0, LPS Piteşti - Juniorul Bucureşti 8-1; Grupa B: Academia Hagi 2001 Constanţa - Kinder Tg. Mureş 0-0, FC Viitorul 2000 Constanţa - FC Farul Constanţa 5-1, Kinder Tg. Mureş - FC Farul Constanţa 7-1, Academia Hagi 2001 Constanţa - FC Viitorul 2000 Constanţa 3-8.
Programul partidelor de azi - ora 9.00: Metalul Constanţa - LPS Piteşti (Grupa A, terenul nr. 5 - iarbă); FC Viitorul 2000 Constanţa - Kinder Tg. Mureş (Grupa B, terenul nr. 2 - sintetic); ora 10.00: Academia Hagi 2000 Constanţa - Juniorul Bucureşti (Grupa A, terenul nr. 5 - iarbă); Academia Hagi 2001 Constanţa - FC Farul Constanţa (Grupa B, terenul nr. 2 - sintetic); ora 17.00, Semifinala 1: Loc 1 Gr. A - Loc 2 Gr. B (terenul nr. 5 - iarbă); Turneul 5-8: Loc 3 Gr. A - Loc 4 Gr. B (terenul nr. 2 - sintetic); ora 18.00, Semifinala 2: Loc 2 Gr. A - Loc 1 Gr. B (terenul nr. 5 - iarbă); Turneul 5-8: Loc 4 Gr. A - Loc 3 Gr. B (terenul nr. 2 - sintetic).