A demisionat premierul Muntenegrului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A demisionat premierul Muntenegrului

Externe 26 Octombrie 2016 / 15:47 423 accesări

Milo Djukanovic, premierul statului Muntenegru, aflat timp de 25 de ani în posturi de conducere a statului, a demisionat, informează Euronews. De-a lungul mandatelor sale, acesta a fost acuzat de autoritarism şi corupţie. Nu se cunoaşte încă dacă Milo Djukanovic va abandona sau nu şi scena politică. Acesta s-a mai retras de-a lungul timpului, în anii 2006 şi 2010, dar a revenit la conducerea statului. Decizia a avut loc la zece zile după alegerile parlamentare din Muntenegru. În cadrul acestora, Partidul Democratic al Socialiştilor a solicitat cele mai multe locuri în Parlament. În urma demisiei sale, deputatul şi aliatul său Dusko Markovic va fi noul lider al Partidului Democratic al Socialiştilor. Markovic va trebui să formeze o coaliţie guvernamentală, după ce în urma alegerilor partidul nu a putut obţine majoritatea în Parlament. Rămâne neclar dacă plecarea lui Djukanovic are legătură cu alegerile.

Douăzeci de persoane au fost arestate în octombrie, fiind suspectate că ar fi plănuit atacuri armate şi răpirea premierului. Alegerile parlamentare au avut loc în acelaşi timp cu un referendum în privinţa viitorului Muntenegrului. ”Cu toţii suntem conştienţi că va fi aleasă soarta ţării, dacă Muntenegru va deveni stat membru al UE şi NATO sau o colonie rusă”, declara Djukanovic.



12