Vicepreşedintele PE, Silvana Koch-Mehrin (liberal, Germania), a renunţat, miercuri seară, la toate responsabilităţile politice, pe fondul acuzaţiilor de plagiat în teza sa de doctorat depusă la Universitatea Heidelberg, în 1999. Koch-Mehrin a renunţat şi la funcţia de preşedinte al grupului Freie Demokratische Parte (Partidul Democrat Liber) din PE, precum şi la conducerea formaţiunii, aliată a cancelarului german, Angela Merkel. După ce fostul ministrul german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, şi-a dat demisia în luna martie, după ce a fost acuzat de plagiat în teza sa de doctorat, utilizatorii de internet au analizat atent şi lucrarea lui Koch-Mehrin, consacrată istoriei economiei şi prezentată în 1999, la Heidelberg. Universitatea a lansat o procedură pentru a verifica aceste acuzaţii şi i-a cerut, marţi, oficialului să îşi prezinte argumentele.