A demonstrat că oricine poate fi mântuit. Din prostituată... sfântă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A demonstrat că oricine poate fi mântuit. Din prostituată... sfântă

Social 15 Aprilie 2016 / 15:20 608 accesări

Duminica a cincea din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața ei este un model de îndreptare și ascetism prin care Biserica îi încurajează pe creștini să caute drumul spre desăvârșire, prin renunțarea la patimi și păcate. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trăit între anii 355 și 431, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului. La vârsta de 12 ani, ea a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt. Mai târziu a ajuns la Ierusalim, unde a realizat că trăiește în păcat și a vrut să se îndrepte. De aceea a plecat în pustia de dincolo de Iordan, unde se spune că a trăit timp de 47 de ani. În această stare a fost descoperită de monahul Zosima, care a împărtășit-o. Conform aceluiași monah, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât se spune că a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii. Pentru a o cinsti, duminică, 17 aprilie, de la ora 9.00, Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Cu o zi înainte, sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 8.15, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.



12