România băsesciano-pedelistă a semnat, aşadar, prin intermediul stiloului cu peniţă de aur al preşedintelui, la Bruxelles, controversatul pact sau acord de stabilitate economică, „solidaritate” şi guvernanţă fiscală, ţara asumându-şi în felul acesta o mare responsabilitate faţă de propriul popor... Ţara sau guvernul actual, pentru că „ţara”, de fapt, suntem chiar noi toţi?!

Nu vreau să credeţi că le caut nod în papură „băieţilor portocalii”, deoarece aş fi gândit şi scris la fel, indiferent cine s-ar fi aflat la putere în acest moment. După ce şi-a încredinţat soarta, eufemistic vorbind, în mâinile cămătarilor de la FMI şi Banca Mondială, România îşi mai cedează, încă o dată, o parte a suveranităţii naţionale şi faţă de Comisia Europeană, din orgoliul şi ambiţia lui Traian Băsescu de a dovedi că este „un bun european”. În comentariile legate de acest acord controversat au apărut o sumedenie de amănunte şi nuanţe pe care nu doresc să le abordez aici, acum, fiindcă nu sunt finanţist. În schimb, am înţeles de la Ilie Şerbănescu un detaliu esenţial pe care îl repet răspicat: aşa numitul „deficit bugetar” este o metodă pragmatică de creştere economică şi dezvoltare structurală a unei ţări cu buget mic, cum suntem noi, iar limitarea sa, prin acest pact, condamnă România la stagnare, în viitorii ani!

Şi atunci, despre ce fel de „solidaritate europeană” vorbim?