A doua etapă a dezinsecţiei în Constanţa şi Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A doua etapă a dezinsecţiei în Constanţa şi Mamaia

Administrație 20 Iunie 2006 / 00:00 2003 accesări

Programul de dezinsecţie iniţiat de Serviciul Dotări Urbane, Ecarisaj, Dezinsecţie - Deratizare din cadrul Direcţiei Servicii Publice a Primăriei Municipiului Constanţa continuă, după ce, la 1 aprilie, s-a făcut primul tratament de delarvizare, care a vizat toate spaţiile verzi din zona lagunară. Campania Primăriei a continuat cu programul de deratizare în parcuri şi în alte locuri publice, în aceste zile fiind demarată cea de-a doua etapă de dezinsecţie, care constă în aplicarea unui tratament aviochimic. “În Mamaia, se vizează acoperirea întregii zone lagunare pe parcursul a trei zile, de luni pînă miercuri. Urmărim ca acest elicopter să realizeze un număr de 7-10 zboruri pe zi, activitatea de dezinsecţie continuînd prin echipele de lucru terestre, care vor viza spaţiul verde dintre faleză şi lacul Siutghiol, în perimetrul Hotel Caraiman - Hotel Perla. Vom insista ca agenţii economici să pună la dispoziţia echipelor toate spaţiile aflate în vecinătatea hotelurilor sau restaurantelor şi, totodată, aducem la cunoştinţa turiştilor că substanţele folosite nu atacă pielea şi nu creează alte efecte nedorite asupra sănătăţii persoanelor. Turiştii pot sta fără grijă, pentru că noi vom urmări ca tratamentul să se realizeze, în mod deosebit, în intervalul orar 18.00-01.00. Toate substanţele pe care le folosim sînt avizate de către instituţiile abilitate şi sînt distribuite în baza certificatelor de calitate, astfel încît efectul lor să fie cel scontat“, a declarat directorul Direcţiei Servicii Publice, Ionel Pilat. Echipele Primăriei acţionează pentru dezinsecţie exterioară şi tratament aviochimic atît în staţiunea Mamaia, cît şi în municipiul Constanţa. “Această activitate este fundamentată de necesitatea creării unui confort turiştilor şi constănţenilor şi vine în ajutorul agenţilor economici care desfăşoară activităţi de turism. Dezinsecţia, ca serviciu public, va continua zilnic, în condiţii favorabile, pe toată perioada sezonului“, a adăugat Ionel Pilat.

Directorul Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa: “Dezinsecţia, ca serviciu public, va continua zilnic, în condiţii favorabile, pe toată perioada sezonului”



12