A doua înfrîngere a sezonului pentru HCM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-10: Ştiinţa Bacău - HCM Constanţa 27-25

A doua înfrîngere a sezonului pentru HCM

Sport 13 Noiembrie 2008 / 00:00 1085 accesări

După şase victorii consecutive în Liga Naţională, HCM Constanţa şi-a întrerupt, ieri, seria rezultatelor pozitive în întrecerea internă. Echipa lui Zoran Kurtes şi Eden Hairi a cedat în derby-ul rundei, pe terenul Ştiinţei Bacău, în etapa a 10-a a Ligii Naţionale, scor 25-27. Băcăuanii au dominat jocul încă din start şi s-au distanţat constant pe tabelă pînă la jumătatea partidei profitînd de erorile constănţene din defensivă. La pauză a fost 16-10 pentru Ştiinţa, iar cursa de urmărire a constănţenilor a fost întîrziată, după reluare, de paradele portarului Răducu Tamaş. Gazdele au conservat avantajul celor şase goluri de la pauză pînă în min. 44 (21-15), cînd HCM a început să dea semne că poate atenta la succesul băcăuan. Constănţenii au reuşit nouă minute foarte bune, apropiindu-se la doar două goluri (23-21, min. 53), în acest interval gazdele pierzîndu-l şi pe principalul om de gol, Miroslav Simic, care a fost descalificat pentru trei eliminări a cîte două minute în min. 49. Elevii lui Gabriel Armanu s-au trezit însă la timp şi au bifat un succes ce nu poate fi pus la îndoială nici de jucătorii HCM-ului. S-a încheiat 27-25 pentru Ştiinţa Bacău, care a egalat în fruntea clasamentului adversara sa de ieri. Altădată la înălţime, defensiva constănţeană n-a mai funcţionat la Bacău. În plus, HCM a prezentat carenţe mari în ofensivă. Zoran Kurtes a încercat diverse soluţii la linia de 9 metri, însă tehnicianul sîrb n-a reuşit să găsească formula cîştigătoare, Pavlovic, Şoldănescu, Sadoveac, Csepreghi, Ivankovic şi Nicolae dovedindu-se neinspiraţi. Cheia succesului trupei lui Gabriel Armanu a fost replierea rapidă şi oprirea din faşă a contraatacurilor constănţene, fără ca băcăuanii să se expună la eliminări de două minute. Ieri am notat şi debutul lui Marius Sadoveac,în tricoul HCM-ului, dar Sadoveac nu a izbutit să se ridice peste media echipei. După victoria Ştiinţei Bacău şi succesul, de ieri, al lui UCM Reşiţa în faţa lui Minaur, campionatul Ligii Naţionale s-a relansat, trei echipe fiind despărţite de un singur punct în vîrful ierarhiei.

Au evoluat - Ştiinţa (antrenor Gabriel Armanu): Tamaş, Tevzadze, Onyejekwe, Iancu 3g, Rotaru 7g, Dediu, Păunică, Ghiţă 1g, Todorovic, Grigorie 3g, Ignat, A. Bondar 2g (2x7m), Simic 8g, Iacob 3g; HCM (antrenor Zoran Kurtes): Stănescu, Popescu, Pavlovic 1g, Timuzsin 1g, Nicolae, Şoldănescu, Băiceanu 2g, Ivankovic 3g, Toma 4g, Sabou 4g (2x7m), Csepreghi 2g, Sadoveac 2g, Hejtmanek, Buricea 6g. Au arbitrat: Bogdan Ştark (Bucureşti) şi Romeo Ştefan (Ploieşti).

Ieri s-au mai disputat alte două meciuri în Liga Naţională masculină: Steaua - Bucovina Suceava 40-29 (13-14) - restanţă din etapa a 9-a; UCM Reşiţa - Minaur Baia Mare 37-29 (16-12) - etapa a 10-a.

Tot ieri, într-un joc din cadrul Ligii Naţionale feminine: Hidroconcas Buzău - HCM Baia Mare 26-25 - etapa a 7-a.

Clasament

1. HCM Constanţa 10 8 0 2 282-230 16

2. Ştiinţa Bacău 10 8 0 2 296-275 16

3. UCM Reşiţa 10 7 1 2 297-266 15

4. Dinamo 9 5 2 2 272-265 12

5. HC Odorhei 9 5 1 3 253-244 11

6. CSM Medgidia 9 4 1 4 228-234 9

7. U. Cluj 9 4 1 4 273-287 9

8. Steaua 9 3 2 4 262-251 8

9. Bucovina Suceava 9 3 2 4 257-246 8

10. Poli Timişoara 9 3 2 4 232-237 8

11. Minaur Baia Mare 10 3 1 6 244-275 7

12. Lignitul Tg.Jiu 9 1 3 5 218-236 5

13. CSM Oradea 9 2 0 7 224-261 4

14. CS H&V Piteşti 9 0 2 7 218-249 2

Taguri articol


12