Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat ieri că a doua rectificare bugetară, aprobată ieri de Guvern, nu include şi sume pentru achiziţionarea a două avioane destinate Preşedinţiei, fondurile fiind direcţionate către CFR, care a avut prioritate. El a arătat că în proiectul de rectificare a bugetului erau incluse şi alocări de fonduri pentru achiziţionarea a două avioane Airbus A 330, prevedere eliminată ulterior: \"A existat această menţionare, dar am scos-o din proiect, iar finanţarea a fost înlocuită cu cea pentru CFR, care a avut prioritate. Vom vedea dacă preşedintele va mai face declaraţii legate de avioane bune sau rele\". Potrivit unui cotidian central, CSAT a aprobat, în 28 iunie, planul în trei etape propus de Romavia, cu privire la aeronavele care-l transportă pe şeful statului, ultima etapă constînd în achiziţionarea unui avion dotat cu sistem antirachetă, cabinet medical, birou de lucru, cameră de zi şi sală de baie. Prin această a doua rectificare bugetară, aprobată de Executiv, Ministerul Muncii a primit cele mai mari fonduri suplimentare. Şi bugetele locale vor fi majorate cu 1,5 miliarde lei de la bugetul de stat pentru finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţămînt preuniversitar, compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibili, acordarea ajutorului la încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri şi finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, iar Fondul de rezervă bugetară va fi suplimentat cu 200 milioane lei pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute care pot apărea pe parcursul anului bugetar.