Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, a doua rectificare bugetară din acest an, prin care sînt alocate fonduri suplimentare în principal pentru Ministerele Transporturilor, Economiei, Apărării şi Dezvoltării. Potrivit Executivului, rectificarea bugetară se bazează pe execuţia bugetului general consolidat pe primele şase luni, care înregistrează evoluţii pozitive faţă de anul precedent, veniturile fiind mai mari cu 36,6%, iar cheltuielile, cu 45,6%. Încasările bugetare pe primele şase luni au avut o performanţă bună, prin impozitul pe profit (50,9% din estimările anuale), impozitul pe venit (49,8%) şi taxa pe valoarea adăugată (49,3%), potrivit notei de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară. Prima rectificare bugetară din 2008 a fost operată în luna martie, cînd deficitul bugetului general consolidat a fost redus cu 0,4 puncte procentuale, de la 2,7%, la 2,3% din PIB. În opinia liderului social-democrat Mircea Geoană, Guvernul foloseşte rectificarea bugetară pentru a aloca resurse unor proiecte, fără a da răspunsuri la principalele probleme sociale, precum salariul minim pe economie, nivelul inflaţiei şi colectarea taxelor şi impozitelor. De asemenea, Mircea Geoană este de părere că rectificarea bugetară pe care Guvernul a operat-o reprezintă “o dovadă de incompetenţă şi de slabă capacitate” de a gestiona resursele bugetare. El a apreciat că această rectificare are o fundamentare incorectă, implică riscuri macroeconomice şi se bazează pe previziuni optimiste. Geoană a afirmat că social-democraţii sînt dispuşi să participe la o întrevedere cu Guvernul, pentru a afla soluţiile pe care acesta le propune în ceea ce priveşte devansarea majorării pensiilor, dublarea pensiilor agricultorilor, stabilirea salariului minim pe economie, introducerea cotelor diferenţiate de TVA la alimentele de bază, pregătirea pentru iarnă, tariful social la energie, subvenţiile pentru agricultură, rezervele de stat pentru iarnă.