A doua ţară din UE care acordă drept de vot persoanelor care au împlinit 16 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A doua ţară din UE care acordă drept de vot persoanelor care au împlinit 16 ani

Externe 06 Martie 2018 / 12:44 588 accesări

Parlamentul maltez a aprobat, luni seara, în unanimitate, amendamentul constituţional care prevede coborârea vârstei de vot de la 18 la 16 ani pentru toate tipurile de alegeri, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Toţi cei 64 de parlamentari au votat în favoarea modificării Constituţiei, iar Malta devine al doilea stat membru al Uniunii Europene care coboară vârsta de vot, după Austria.

”Parlamentul a aprobat în unanimitate modificarea Constituţiei. Am făcut din nou istorie”, a scris pe Twitter Joseph Muscat, prim-ministrul Maltei.

Cu toate acestea, vârsta minimă pentru a candida la o funcţie publică rămâne de 18 ani.

În Austria, vârsta de vot a fost redusă la 16 ani, începând din 2007. Măsura a mai fost introdusă, la nivel local, în câteva landuri din Germania şi în unele cantoane din Elveţia. În 2011, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie prin care a recomandat statelor membre să analizeze posibilitatea de a scădea vârsta minimă de vot până la 16 ani.

Taguri articol


12