A doua victorie pentru voleibalistele tricolore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei feminin, turneul de precalificare la JO 2012

A doua victorie pentru voleibalistele tricolore

Sport 11 Noiembrie 2011 / 00:00 431 accesări

Echipa naţională de volei feminin a României şi-a atins primul obiectiv propus pentru turneul de precalificare la Jocurile Olimpice din 2012, găzduit de Kaliningrad (Rusia). Fetele antrenate de Darko Zakoc şi Constantin Alexe au obţinut ieri a doua victorie în Grupa B, 3:1 (25:22, 18:25, 25:18, 25:17) cu Spania, asigurîndu-şi astfel primul loc în clasament. Au evoluat pentru România (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga 5 puncte (4 aşi!) - Mureşan 24p (4 blocaje!), Sobo 5p, Nneka 11p (5 blocaje!), Nemţanu 18p, Zaharia 6p şi Ispas-libero (au mai jucat: Albu 1p, Miclea-Grigoruţă, Trică şi Cazacu 5p).

Câştigarea grupei înseamnă pentru fetele noastre un adversar mai accesibil în semifinale, în care vor întâlni ocupanta locului secund în Grupa A, Slovacia sau Belgia. Cele două echipe se întâlnesc astăzi, iar învingătoarea acestei partide va fi adversara României în semifinala programată sâmbătă, de la ora 15.30. O victorie în penultimul act ar oferi tricolorelor o finală cu marea favorită a turneului, Rusia, şi speranţa că ar putea ajunge la ultimul turneu european de calificare la JO (programat în luna mai 2012, la Istanbul), care oferă un singur loc pentru Londra 2012. În cealaltă semifinală se vor întâlni, foarte probabil, Rusia şi Spania. Finala turneului de la Kaliningrad va avea loc duminică, de la ora 17.00.



12