A eşuat şi cea de a treia încercare de constituire a CL Eforie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A eşuat şi cea de a treia încercare de constituire a CL Eforie

Eveniment 05 Iulie 2008 / 00:00 851 accesări

Spirite încinse atît în tabără actualei administraţii locale dar şi în cea a opoziţiei din Eforie, pe scurt un nou scandal în toată regula a dominat o nouă încercare de constituire a Consiliului Local (CL) Eforie precum şi depunerea jurămîntului de către primarul ales în funcţie. Ca şi în mandatul anterior dar şi în primele două tentative de constituire a CL Eforie, cei care au declanşat scandalul au fost reprezentanţii PD-L. Ei au preferat să-şi aducă zeci de simpatizaţii care să le susţină cauzele. Rînd pe rînd, persoanle aduse de pedelişti la şedinţă au încercat să impresioneze prin expunerea directă a problemelor personale, cu tente radicale de genul „îmi dau foc în faţa Primăriei”, în timp ce consilierii PD-L au tăcut mîlc, „pentru a nu se expune în public”. După o întrunire cu scîntei, a treia încercare de constituire a Consiliului Local Eforie a eşuat, din cauza consilierilor locali pdl-işti, Gigi Chiru şi Costică Avătafului. În loc să aprobe proiecte de hotărîre pentru a debloca activitatea din Primărie şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, ei au pus paie pe foc. „Am avut parte de atmosfera dintotdeauna de la şedinţele de Consiliu Local Eforie pe care o crează consilierii PD-L Chiru şi cu Avătafului. Este vorba de un grup de turbulenţi, aceiaşi care de patru ani de zile agită spiritele şi îi manevrează pe cetăţenii din Eforie. Cetăţenii nu sînt rău intenţionaţi, sînt doar dezinformaţi. Sînt convins că vom putea rezolva toate problemele lor. Atunci cînd vor vedea cum stau de fapt lucrurile, nu vor mai participa la astfel de acţiuni ale pdl-iştilor”, a declarat Brăiloiu, adăugînd că are de gînd să-şi continue proiectele începute, printre care şi Marina di Eforie

13 consilieri validaţi, din 15 aleşi locali

Conform legii, Eforie are 15 consilieri însă, din cauza faptului că PD-L nu a validat doi consilieri ai PSD, CL este format în prezent doar din 13 aleşi locali. „Ne aflăm într-o instanţă de contencios. Probabil că validarea consilierilor se va realiza după o hotărîre judecătorească. Instanţa trebuie să hotărească legal validarea lor pentru că se îndeplineasc toate condiţiile de validare”, a spus Brăiloiu. Primarul spune că, deocamdată, Consiliul Local nu poate funcţiona întrucît nu se pot stabili şi emite hotărîri, pentru că fără a avea avizul majorităţii consilierilor, „nu se poate face arbitrarea aşa cum doresc Chiru sau Avătafului”. “Sînt convins că instanţa va da dreptate celor doi consilieri locali social-democraţi. Sper ca pedeliştilor să le vină mintea la cap şi să înţeleagă şi ei că lumea ne-a ales ca să lucrăm, nu să ne certăm”, a completat edilul-şef. În condiţiile în care nu se pot lua hotărîri valabile, o soluţie ar fi dizolvarea consiliului şi formarea unuia nou, însă nici această măsură nu poate fi luată pentru că, chiar şi după o lună de la alegeri, CL nu s-a constituit în mod legal. Mai mult, dizolvarea se face doar dacă sînt îndeplinite anumite condiţii. “Dacă nu se poate lucra mi se pare normal ca acest CL să fie dizolvat, pentru ca în acest mod să existe o majoritate care să vrea să lucreze, nu să blocheze”, a mai spus Brăiloiu. La şedinţa de constituire a CL a fost prezent şi subprefectul Cosmin Andrei, care a fost de părere că ceremonia de depunere a jurămîntului, ce trebuia să fie una solemnă, s-a transformat în circ: „Constat că membrii celor trei partide, care fac parte din Consiliu Local refuză să colaboreze. În condiţiile în care niciuna dintre tabere nu poate funcţiona fără cealaltă, sîntem în situaţia în care actul de constituire nu se poate realiza cu o majoritate inferioară prevăzută de lege. Avem doi consilieri ale căror mandate au fost invalidate pentru motive care nu sînt prevăzute în lege”, a spus Andrei.

Instanţa va hotărî cum se constituie CL

În acest moment nu se poate spune că există un Consiliul Local Eforie pentru că nu sînt îndeplinite toate etapele de constituire, însă nici nu se poate dizolva deoarece ar trebui constatate trei absenţe consecutive ale consiliului. “Pentru a putea fi dizolvat, întîi de toate consiliul local ar trebui să fie legal constituit pentru a putea vorbi de dizolvarea lui. Trebuie să avem un act de constituire emis doar de instanţa de judecată după ce se pronunţă. Acest act de constuire trebuie adoptat cu majoritatea cerută de lege. Din punctul meu de vedere nu există un CL Eforie legal constituit, avem doar un primar în funcţie care a depus jurămîntul”, a mai spus subprefectul. Chiar dacă consilierii pdl-işti susţin că au ales şi un viceprimar, subprefectul Cosmin Andrei a fost de altă părere. El susţine că atît timp cît nu există o hotărîre de consiliu care să conţină cel puţin semnătura preşedintelui de şedinţă „atunci nu avem nici un act prin care să se constante că există un viceprimar ales”. În cele din urmă, ca urmare a zgomotului puternic şi a agitaţiei create în şedinţă, Ovidiu Brăiloiu nu a putut să depună jurămîntul pentru instalarea în funcţia de primar al Eforie, şi a fost necesară suspendarea şedinţei precum şi evacuarea din sală a grupului turbulent.



12