A expirat termenul pentru plata taxei hoteliere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A expirat termenul pentru plata taxei hoteliere

Politică 11 Decembrie 2014 / 00:00 572 accesări

Ieri a fost scadenţa pentru plata taxei hoteliere care se achită la Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate. Banii se virează lunar la bugetul local, până în data de 10 a lunii în curs, pentru luna precedentă. Pentru unităţile de cazare amplasate în Constanţa şi Satul de Vacanţă, taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei de 1% la valoarea totală a cazării, respectiv pentru întreaga perioadă de şedere, iar pentru cele situate în staţiunea Mamaia, prin aplicarea cotei de 1% la tariful de cazare datorat pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, a precizat că sunt sancţionate persoanele care depun peste termen declaraţiile-decont privind taxa hotelieră. De asemenea, se sancționează nedepunerea declaraţiilor-decont privind taxa hotelieră; nereţinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiei fiscale a taxei hoteliere şi reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiei fiscale, a taxei hoteliere. Formularul tipizat „Declaraţie-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră“ poate fi descărcat şi de pe site-ul instituţiei - www.spit-ct.ro, la secţiunea „Persoane Juridice” - „Documente declarare” - „Taxa hotelieră”.



12