A fost aprinsă flacăra olimpică pentru JO de iarnă de la PyeongChang

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A fost aprinsă flacăra olimpică pentru JO de iarnă de la PyeongChang

Sport 24 Octombrie 2017 / 15:19 558 accesări

Flacăra olimpică a fost aprinsă marți în situl antic grec al Olympiei și va începe un lung periplu, care o va duce până la data de 9 februarie 2018 la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang (Coreea de Sud). De data aceasta, flacăra nu a putut fi aprinsă în maniera tradițională, prin intermediul razelor solare care trec printr-o oglindă parabolică, din cauza timpului noros. Organizatorii au fost nevoiți să recurgă, în condițiile date, la o „flacără de rezervă”, aprinsă în timpul repetiției de duminică a ceremoniei, care s-a desfășurat sub lumina puternică a soarelui. A fost prima dată de la Jocurile Olimpice de vară din 2000, de la Sydney, când torța olimpică este aprinsă de la o flacără de rezervă.

Katerina Lehou, o actriță elenă care a jucat rolul marii preotese, a avut nevoie de trei încercări pentru a aprinde prima torță a ștafetei. Dar, în prezența mai multor oficiali, între care primul-ministru sud-coreean Lee Nak-yon, flacăra a fost în cele din urmă aprinsă la ora stabilită.

Primul purtător al ștafetei a fost grecul Apostolos Angelis (24 de ani), schior de fond și biatlonist, iar al doilea - fostul fotbalist sud-coreean Park Ji-Sung (37 de ani), care a jucat pentru cluburi precum Manchester United și PSV Eindhoven.

Flacăra va parcurge un traseu de 2.129 km pe teritoriul elen, urmând să ajungă luni la Acropole. Ea va fi înmânată coreenilor a doua zi, pe 31 octombrie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe stadionul din Atena, teatrul primelor Jocuri moderne, în 1896.

Torța olimpică va efectua apoi un lung periplu prin Coreea de Sud, până la ceremonia de deschidere a celei de-a 23-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă (9-25 februarie 2018). Coreea de Sud a organizat și Jocurile Olimpice de vară, la Seul, în 1988.



12