Reprezentanții consiliilor judeţene, prefecturilor, primăriilor, operatorilor de apă, Agențiilor pentru Protecția Mediului, ONG-urilor, agenților economici și cei ai Direcțiilor de Sănătate Publică din judeţele Constanţa şi Tulcea au avizat, în urmă cu câteva zile, în cadrul şedinţei de lucru a Comitetului de Bazin organizat de Administraţia Bazinală de Apă Dobrgea - Litoral (ABADL), “Proiectul Planului de Management al Fluviului Dunărea, Deltei Dunării, Spațiului Hidrografic Dobrogea şi Apelor Costiere”. Avizarea planului de management s-a realizat după ce, pe parcursul acestui an, ABADL a susţinut o serie de întâlniri şi dezbateri publice cu factorii interesaţi (industrie, agricultură, aglomerări umane), cu scopul consultării lor pe probleme specifice pentru îmbunătăţirea calităţii mediului acvatic, precum şi pentru activităţile necesare implementării acestui plan în perioada 2016 - 2021. Una dintre dezbateri, ce are drept scop reducerea, în perioada 2016 - 2021, a poluării provenite din aglomerările umane, a vizat stabilirea măsurilor şi surselor de finanţare pentru alimentarea cu apă potabilă şi stabilirea programului pentru colectarea şi epurarea apei uzate, atât pentru operatorii de apă, cât şi pentru consiliile locale din judeţele Constanţa şi Tulcea.