A fost descoperit cel mai mare vulcan din lume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Terra, încă surprinzătoare

A fost descoperit cel mai mare vulcan din lume

Monden 07 Septembrie 2013 / 00:00 501 accesări

MISTERUL PLATOURILOR OCEANICE Tamu Massif, un uriaş vulcan, surclasează la toate categoriile vulcanul Mauna Loa din Hawaii, considerat anterior cel mai mare vulcan terestru. Mai mult decât atât, Tamu Massif este doar cu 25% mai mic decât Olympus Mons de pe Marte, cel mai mare vulcan din sistemul nostru solar. Tamu Massif se întinde pe 650 de kilometri, dar are doar patru kilometri înălţime. A erupt încontinuu timp de câteva milioane de ani, la începutul Cretacicului, acum aproximativ 144 de milioane de ani. De atunci nu a mai dat semne de activitate.

La fel ca şi alţi vulcani supermasivi, Tamu Massif pare să aibă un con central care a scuipat lavă pe pantele sale line. Dovezile provin de la studiile seismice şi mostrele de lavă colectate, de-a lungul mai multor ani, de câteva vase de cercetare. Undele seismice indică fluxurile de lavă care se scurgeau din vârful vulcanului. În vârf par să fie mai multe cazane de lavă, similare ca formă craterelor alungite din vârful vulcanului Mauna Loa. Până în prezent, oamenii de ştiinţă considerau că Tamu Massif era pur şi simplu parte a unui platou oceanic denumit Shatsky Rise, din nord-vestul Oceanului Pacific. Platourile oceanice sunt acumulări masive de lavă a cărei origine face încă subiectul dezbaterilor ştiinţifice. Unii cercetători sunt de părere că pungile de magmă din mantă penetrează prin crusta terestră, inundând cu lavă suprafaţa. Alţii sunt de părere că zonele mai slabe ale crustei, aşa cum sunt zonele de graniţă dintre plăcile tectonice, permit trecerea magmei din mantă, stratul de sub crustă. Shatsky Rise s-a format la intersecţia a trei plăci tectonice.

MEREU SUB APĂ Noua identitate a lui Tamu Massif ca singur vulcan poate contribui la obţinerea de modele cu privire la formarea platourilor oceanice. Ar putea exista şi alţi vulcani chiar mai mari decât Tamu Massif, care aşteaptă să fie descoperiţi pe alte platouri oceanice, aşa cum este platoul Ontong Java, localizat la nord de Insulele Solomon, în sud-vestul Pacificului. Structurile aflate sub oceane, la adâncimi abisale, sunt foarte greu de studiat. Platourile oceanice reprezintă cele mai mari acumulări de lavă de pe glob. Scurgerile de lavă care au creat aceste platouri sunt legate de fenomene de dispariţii în masă, modificări ale ecosistemului şi ale climei. Volumul vulcanului Tamu Massif este de circa 2,5 milioane de kilometri cubi. Întregul vulcan este mai mare decât arhipelagul britanic sau decât statul american New Mexico. Cel mai mare vulcan de pe Pământ a rămas însă mereu ascuns sub valuri pentru că stă pe o zonă în care crusta terestră, litosfera, este foarte subţire şi nu-i poate suporta greutatea. În prezent, vârful său se află la aproximativ 1.980 de metri sub nivelul mării. Practic, pluteşte mereu, deci cea mai mare parte a vulcanului Tamu Massif coboară până în mantă. În comparaţie, vulcanii hawaiieni erup în zone cu litosfera mult mai groasă, ca şi cum ar avea o plută de care să se ţină. Ei se ridică împingând în jos în litosferă. Echipa de cercetători ai Universităţii Houston din SUA, coordonată de William Sager, a studiat platoul Shatsky Rise timp de zeci de ani, încercând să rezolve misterul platourilor oceanice.



12