A fost descoperită o genă responsabilă de mărimea roşiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A fost descoperită o genă responsabilă de mărimea roşiilor

Monden 13 Mai 2008 / 00:00 452 accesări

Cercetătorii americani au descoperit o a doua genă responsabilă de dimensiunile mari ale roşiilor, care provoacă multiplicarea lobilor fructului, anumite soiuri fiind de pînă la o mie de ori mai mari decît varianta sălbatică, potrivit unui studiu publicat în revista “Nature Genetics”. Geneticienii de la Universitatea Cornell din Statele Unite spun că mutaţia primei gene responsabile de dimensiunile mari ale roşiilor, fw2.2, care controlează diviziunea celulară, a fost prezentată deja în studii anterioare. Bin Cong, Luz Barrero şi Steven Tanksley au reuşit să identifice două părţi ale cromozomului, numite locus (poziţionare) cu efect cantitativ (QTL), care determină numărul de carpele, părţi ale pistilului, organul reproducător plantei. Cantitatea de carpele determină numărul de lobi din fiecare fruct.

Varietăţile sălbatice şi mici de roşii conţin doi pînă la patru lobi, în timp ce majoritatea soiurilor de tomate consumate astăzi produc fructe cu cel puţin opt lobi, spun cercetătorii. “S-a demonstrat că această creştere a numărului de lobi poate fi responsabilă de mărirea cu pînă la 50% a dimensiunii fructului”, spun specialiştii, care cred că această mutaţie s-a produs tîrziu în evoluţia roşiei.



12