A fost inaugurată prima bibliotecă din România aflată în incinta unui aeroport

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A fost inaugurată prima bibliotecă din România aflată în incinta unui aeroport

30 Iunie 2016 / 11:55 624 accesări

Prima bibliotecă din România amplasată în incinta unui aeroport - Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj - a fost inaugurată, joi, aceasta având posibilitatea să găzduiască peste 20 de persoane care au la dispoziţie zeci de cărţi pe care le pot citi gratuit, în mai multe limbi.

Florin Moroşanu, directorul Asociaţiei Cluj-Napoca 2021 – Capitală Culturală Europeană, iniţiatorul proiectului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că noul spaţiu recreaţional experimental se află în zona publică din corpul de legătură dintre cele două terminale, de plecări şi sosiri, ale aeroportului.

"Am inaugurat prima bibliotecă din incinta Aeroportului Internaţional <Avram Ianc>> Cluj, prima de acest fel din România, un spaţiu recreaţional experimental, situat în zona publică din corpul de legătură dintre cele două terminale, de plecări şi sosiri, ale aeroportului, una intens circulată. Spaţiul este format din corpuri de mobilier cu funcţie de bibliotecă, o bancă, fotolii dar şi fotolii de puf personalizate. În bibliotecă pot fi găzduite simultan peste 20 de persoane care se pot bucura de lecturarea a zeci de volume în limbile română, engleză şi franceză în timp ce aşteaptă avioanele, dar şi sosirea rudelor sau cunoscuţilor”, a spus Moroşanu.

Potrivit acestuia, spaţiul actual are şi rol de punct de informare turistică şi ar putea fi extins în luna septembrie, în cazul în care proiectul se va bucura de succes în rândul pasagerilor români sau străini.

La rândul său, directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat că iniţiativa este binevenită în condiţiile în care prin aeroport vor trece, anual, circa patru milioane de oameni, pasageri şi aparţinători.

"Încercăm să diversificăm serviciile oferite de aeroportul clujean”, a spus Ciceo.

Mobilierul şi cărţile din biblioteca aeroportului provin din donaţii.

Vasile Magradean, vasile.magradean@mediafax.ro

Taguri articol


12