Istoria Sportului Constănţean, o lucrare iniţiată şi coordonată de Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, a ajuns la al doilea volum. După box, luptele reprezintă al doilea sport a cărui istorie ne-o povestesc Claudiu Val şi Paul Alexe. „Vrem să dedicăm această carte regretatului Constantin Ofiţerescu, cel mai important antrenor din istoria luptelor româneşti şi cel care şi-a dedicat viaţa acestui sport. Sper ca această carte să vă adune şi să duceţi mai departe tradiţia acestui sport în Constanţa”, a declarat Elena Frîncu, directorul DSJ, adresîndu-se oamenilor de lupte prezenţi la lansare. „Am finalizat această carte la dorinţa lui Claudiu Val (n.r. - aflat în străinătate), care a fost şi este un om apropiat de lumea luptelor. Cartea este rodul unor mari eforturi, a multe ore de studiu şi de căutat în arhive, iar noi o privim ca pe un omagiu adus luptelor din Constanţa”, a spus Paul Alexe. „Luptele reprezintă un sport de tradiţie în Constanţa, cu mulţi campioni care merită a fi mediatizaţi. Sperăm să aveţi ce scrie şi în anii următori, despre reprezentanţii noii generaţii”, a declarat Gigi Pambuca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Constanţa, prezent la această lansare împreună cu alţi antrenori şi foşti luptători: Ioan Giuglea, Ioan Bărbătei, Daniel Toader, Gheorghe Ciupercă, Vasile Vicol şi Liviu Mîţă. Cei care doresc să afle mai multe despre luptele constănţene, despre Constantin Ofiţerescu, Ion Draica, Constantin Alexandru şi alţii, îşi pot procura cartea de la sediul DSJ Constanţa.