Locul în care se află Krypton, planeta natală a personajului Superman, a fost identificat de influentul astrofizician Neil deGrasse Tyson, care a fost angajat în acest scop de compania DC Comics. Astfel, planeta fictivă Krypton s-ar afla pe orbita stelei pitice LHS 2520, susţine Neil deGrasse Tyson, directorul Hayden Planetarium din Muzeul American de Istorie Naturală din New York. Potrivit editorului Mike Wall al site-ului SPACE.com, acea stea se află la o distanţă de 27,1 ani-lumină de Terra, în partea sudică a constelaţiei Corvus. Acea stea este mai rece şi mai mică decât Soarele nostru.
”Acesta este un moment major pentru miturile cu Superman, care îi oferă acestui supererou un loc în Univers”, a declarat Dan DiDio, editorul diviziei DC Entertainment. ”Să îl avem pe Neil deGrasse Tyson în cartea noastră reprezintă un lucru, dar, aplicând ştiinţa din lumea reală în această poveste, a schimbat pentru totdeauna locul lui Superman în istorie. Fanii lui vor putea de acum înainte să privească cerul pe timpul nopţii şi să spună: «Acolo s-a născut Superman»”, a adăugat el. Detaliile despre descoperirea lui Neil deGrasse Tyson vor apărea într-o nouă revistă din seria ”Superman”, intitulată ”Star Light, Star Bright”, care va apărea în America de Nord, astăzi.
Profesorul Neil deGrasse Tyson, care are deja o anumită experienţă în ceea ce priveşte aplicarea ştiinţei în industria de divertisment, va apărea şi el în acea revistă de benzi desenate, în care va avea rolul unui personaj care îl ajută pe Superman în aventurile sale. În viaţa reală, profesorul Neil deGrasse Tyson a ţinut prima pagină a ziarelor când l-a determinat pe regizorul de film James Cameron să modifice secvenţele ce prezentau cerul pe timpul nopţii din filmul ”Titanic”, din cauza unor inadvertenţe ştiinţifice. Corecţia a fost făcută şi poate fi văzută în noua versiune 3D a filmului.