A fost modificată legislaţia pentru atragerea de fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se mişcă ceva… în an electoral

A fost modificată legislaţia pentru atragerea de fonduri europene

Politică 24 Martie 2012 / 00:00 460 accesări

REGULI STRICTE România este o ţară cu foarte puţine fonduri europene atrase. Dincolo de aceste constatări dureroase, Guvernul susţine că îşi doreşte o rată de absorbţie mai mare de fonduri, drept pentru care s-a întrunit vineri în şedinţă specială pentru a modifica legislaţia. Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a anunţat că Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care modifică procedurile de acordare şi retragere a prefinanţărilor. Orban spune că „se introduc reguli clare, stricte, pentru fiecare structură care gestionează fondurile comunitare”. Potrivit acestuia, una dintre modificări se referă la majorarea cotei maxime de acordare a prefinanţărilor, de la 10% la 20% pentru proiectele care au integral finanţare nerambursabilă - beneficiarul nu vine cu o contribuţie proprie, precum şi pentru proiectele care au valoare eligibilă mai mică de un milion de lei. De asemenea, Orban spune că „se dă posibilitatea ca garanţia depusă în vederea acordării prefinanţării să poată fi diminuată, pe măsură ce este recuperată prefinanţarea, în cazul beneficiarilor ajutorului de stat de minimis”.

TERMENE MODIFICATE DE MAXIMUM TREI ORI Ministrul Orban crede că modificările aduse prin noua hotărâre de guvern vor avea două efecte: „Pe de o parte, o responsabilitate crescândă a structurilor care gestionează fonduri comunitare, dar şi o îmbunătăţire la nivelul beneficiarilor în ceea ce priveşte posibilitatea de absorbţie a fondurilor comunitare”. Totodată, termenele de implementare a proiectelor nu vor mai putea fi modificate decât de maximum trei ori. În vara anului trecut, plafonul în limita căruia statul asigură prefinanţarea proiectelor cu fonduri UE a fost redus drastic, de la 30% la maximum 10% din valoarea contractului. Pentru acest an, Guvernul şi-a propus să atragă fonduri europene de aproximativ şase miliarde euro. Comisarul UE pentru Politică Regională, Johannes Hahn, a venit, luni, la Bucureşti şi a atenţionat că România trebuie să atragă fonduri europene de circa 30 milioane euro săptămânal până la finalul acestui an, pentru a beneficia în perioada 2014-2020 de acelaşi nivel al fondurilor structurale.



12