27 august
1576 - A murit Vecellio Tiziano, pictorul oficial al Veneţiei din 1516.
1770 - S-a născut Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane (m. 14 noiembrie 1831).
1877 - Are loc primul atac al Armatei Române în Războiul de Independenţă (în sectorul redutei Griviţa).
1877 - S-a născut Charles Stewart Rolls, constructor de automobile şi aviator; a fost primul aviator care a traversat Canalul Mânecii dus-întors, fără escală, în iunie 1910; împreună cu Henry Royce, a format renumita firmă de automobile Rolls-Royce, la 25 decembrie 1904 (m. 12 iulie 1910).
1890 - S-a născut Man Ray (pseudonim pentru Emanuel Radnitzky), fotograf şi cineast avangardist (m. 18 noiembrie 1976).
1916 - România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial.
1928 - 15 state au semnat, la Paris, pactul privind interzicerea războiului ca instrument al politicii naţionale (Pactul Briand-Kellog).
1965 - A murit scriitorul Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910).
1965 - A murit Le Corbusier (Charles Edouard Jeanneret), francez de origine elveţiană, arhitect, urbanist, pictor şi teoretician al artei; în pictură, a iniţiat, împreună cu A. Ozenfant, curentul purist (n. 6 octombrie 1887).
1970 - A murit actorul Ştefan Ciubotăraşu (n. 21 martie 1910).
1989 - Marea Adunare Naţională de la Chişinău a decis oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin.