23 noiembrie
1710 - A început a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova, care va dura până în iulie 1711.
1864 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Naţional de Antichităţi, având în colecţie piesele Tezaurului de la Pietroasa; muzeul a devenit din 1990 Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.
1940 - Generalul Ion Antonescu semnează, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940, între Germania, Italia şi Japonia.
1997 - România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului.
2002 - A avut loc vizita preşedintelui SUA, George W. Bush, la Bucureşti.
2006 - A decedat fostul spion rus Aleksandr Litvinenko, după ce a fost otrăvit cu poloniu.
24 noiembrie
1632 - S-a născut Baruch Spinoza, raţionalist şi unul dintre reprezentanţii panteismului în timpurile moderne (m. 21 februarie 1677).
1827 - Savantul francez Jean Francois Champollion a reuşit traducerea hieroglifelor egiptene.
1843 - Mihail Kogălniceanu a rostit “Cuvântul de deschidere a celui dintâi curs de istorie naţională” la Academia Mihăileană din Iaşi.
1927 - A încetat din viaţă Ion I.C. Brătianu, om politic, fost prim-ministru, cel de numele căruia se leagă Unirea cea Mare (1918), Constituţia României (1923), introducerea votului universal, reforma agrară. Din 1909 până la moarte, a fost preşedinte al PNL (n. 20 august 1864).
1929 - A încetat din viaţă Georges Benjamin Clemenceau, supranumit “Tigrul”, om politic francez, prim-ministru al Franţei (1906-1909; 1917-1920); a fost preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1920) (n. 1841).
1963 - Posibilul asasin al preşedintelui J.F. Kennedy, Lee Harvey Oswald, este ucis de Jack Ruby.
1989 - Nicolae Ceauşescu este reales la Congresul PCR în funcţia de secretar general.
1995 - A încetat din viaţă regizorul Louis Malle, reprezentant al Noului Val Francez din anii ‘60 (n. 30 octombrie 1932).