25 martie
1245 - O scrisoare a Papei Innocenţiu al IV-lea (1234-1254) menţionează existenţa românilor în spaţiul danubiano-pontic.
1655 - Titan, cea mai mare lună al lui Saturn, este descoperită de Christian Huygens - matematician şi fizician german.
1807 - A fost abolit comerţul cu sclavi în Anglia.
1924 - Proclamarea republicii în Grecia. Sărbătoare naţională.
1939 - Cardinalul Eugenio Pacelli devine Papa Pius al XII-lea.
1949 - S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România.
1999 - Iugoslavia a introdus starea de război şi a rupt relaţiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa.
1999 - Revoltă anti-NATO la Skopje. Aproximativ 10.000 de protestatari au atacat cu cockteiluri Molotov ambasadele SUA, Germaniei şi Marii Britanii, precum şi hotelul Aleksander, unde erau găzduiţi inspectorii OSCE evacuaţi din Kosovo şi hotelul Continental, sediul NATO la Skopje, provocând pagube clădirilor şi incendiind automobilele diplomatice.
2002 - A avut loc, la Bucureşti, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliaţi), ce a adus în discuţie extinderea Alianţei către estul Europei şi aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2001, confirmându-se interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre.
2002 - Astronomul britanic John Chambers, fost angajat al NASA, a descoperit că sistemul solar a cuprins odinioară o planetă asemănătoare cu Pământul, dar care a fost ”înghiţită” de Soare, estimând că acea planetă era mai mică decât Terra şi gravita în jurul lui Marte.
2004 - Papa Ioan Paul al II-lea a primit în mod excepţional premiul german Carol cel Mare, care se decernează unei personalităţi ce şi-a adus contribuţia la unitatea Europei.
2006 - Pugilistul Lucian Bute a înregistrat prima sa victorie la puncte după trecerea la profesionism, învingându-l pe sportivul sud-african Andre Thysse, într-un meci pentru titlul continental american la categoria supermijlocie, versiunea WBC.