24 februarie
1463 - S-a născut scriitorul Giovanni Pico della Mirandola, filosof şi învăţat umanist italian din perioada Renaşterii (m. 17 noiembrie 1494).
1582 - Papa Grigore al XIII-lea a introdus o reformă a calendarului (Calendarul Gregorian).
1786 - S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; împreună cu fratele său, Iacob, a publicat ”Legendele eroice germane” şi o culegere de poveşti inspirate din folclorul german (m. 16 decembrie 1859).
1856 - S-a înfiinţat, la Iaşi, Facultatea de Drept.
1942 - Inaugurarea postului de radio american Vocea Americii.
1945 - Are loc, la Bucureşti, o violentă demonstraţie, în cursul căreia grupuri de agitatori bolşevici au deschis focul asupra armatei şi a demonstranţilor. Acest eveniment a permis ca A.I. Vâşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, să înlocuiască Guvernul Rădescu, prin forţă, cu Guvernul Groza.
1948 - Demiterea abuzivă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu din funcţia de ministru al Justiţiei. Va fi arestat, judecat şi executat în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954.
1960 - A început procesul intentat pentru ”crimă de uneltire contra ordinii sociale” unor intelectuali acuzaţi că au citit şi răspândit operele lui Mircea Eliade, aşa-numitul lot Noica-Pillat.
1987 - Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a cucerit Supercupa Europei, în urma meciului de la Monte Carlo cu Dinamo Kiev, câştigătoarea Cupei Cupelor din 1986.
1997 - A murit Ion Voicu, violonist de reputaţie mondială; în perioada 1972-1982 a fost director al Filarmonicii ”George Enescu” din Bucureşti (n. 8 octombrie 1923).