Iulian Talianu, poet şi jurnalist, este, de asemenea, unul dintre membrii marcanţi ai Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala Dobrogea. Poetul spune că se numără printre puţinii oameni care se mai bucură de un răsărit de soare la malul mării ori de o seară de toamnă. Începînd de luna viitoare, scriitorul va înfiinţa, la Centrul Cultural al oraşului Ovidiu, un Club de Literatură, unde va invita scriitori de seamă, precum Mircea Micu, Fănuş Neagu, Ioan Es.Pop, Constantin Stan, dar şi alţi prozatori. Într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”, scriitorul a vorbit despre cîteva din proiectele sale, printre care se numără şi noul volum de versuri „Neliniştea semnelor”, o carte pe care o dedică celor care se simt singuri.

Reporter: Cît timp v-a luat să scrieţi cartea „Neliniştea semnelor”?

Iulian Talianu: La întrebarea asta pot să răspund în felul următor: este o carte de poeme de dragoste, pentru că eu sînt un om care încă se mai bucură de un răsărit de soare la malul mării ori de o seară de toamnă, în curte la mine, la Costineşti. Consider că sînt prea puţini oameni care mai cred, încă, în sentimente şi mărturisesc că nu m-am aşezat în faţa colii de scris decît atunci cînd am crezut că am ceva de spus. Este o carte pentru prieteni, pe care îi număr pe degetele unei singure mîini.

Rep.: Cartea dvs. de debut are prefaţa realizată de unul dintre cei mai mai valoroşi creatori de poezie modernă, Nichita Stănescu. Care a fost legătura dintre dvs. şi marele poet?

I.T:: Mărturisesc, în exclusivitate pentru ziarul „Telegraf”, că sînt în posesia unui CD cu Nichita Stănescu, pe care îl păstrez, de zece ani, într-un plic. Pe acest CD, poetul recită din poeziile sale, povesteşte din întîmplările vieţii lui şi mă simt onorat că, printre poemele recitate de Nichita Stănescu, se regăsesc şi cîteva creaţii ale mele. A fost, poate, ziua cea mai fericită din viaţa mea cînd l-am cunoscut pe Nichita Stănescu şi am rămas prieteni atît cît viaţa a vrut.

Rep.: Aţi scris, pînă în prezent, numai poezii de dragoste. Care este muza dvs.?

I.T.: Muza este umbra mea, pentru că umbra mea are ochii vii, atît de vii încît, uneori, am impresia că privesc printr-o flacără şi cînd priveşti o flacără, trăieşti într-o lume pe care o poţi asemui cu poezia.

Rep.: Ce proiecte aveţi pentru viitor?

I.T.: Lucrez la o carte de publicistică, în care voi aduna reportajele şi interviurile publicate de mine în presă, în ultimii zece ani. Aceasta va cuprinde interviuri cu Ernest Maftei, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu şi Mircea Lucescu, dar şi cu actriţele Dorina Lazăr şi Ileana Stana Ionescu, cu scriitorii Fănuş Neagu şi Mircea Micu. Vreau să public această carte de publicistică împreună cu o altă carte-document. Cred că acest lucru se va întîmpla în toamna acestui an. Cartea-document se numeşte „Lacrima deportaţilor” şi cuprinde biografia zbuciumată a deportaţilor din Bărăgan. La această carte-document lucrez de şapte-opt ani.

Rep.: Este un stil mai diferit faţă de ceea ce scrie Iulian Talianu. De unde această idee ?

I.T.: Am cunoscut un profesor, care mi-a povestit despre chinul oamenilor expediaţi din Bărăgan în trenurile de marfă, pe timp de noapte şi lăsaţi acolo în cîmp, între patru ţăruşi, să se descurce. M-a impresionat relatarea profesorului, dar şi documentele pe care le-am găsit în arhive despre aceste cazuri. Îi mulţumesc, pe această cale, directorului Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Constanţa, Virgil Coman, care m-a ajutat punîndu-mi la dispoziţie cîteva documente.