A fost prins autorul atentatului terorist de la Londra. Va fi prezentat în fața instanței

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A fost prins autorul atentatului terorist de la Londra. Va fi prezentat în fața instanței

Externe 19 August 2018 / 11:55 679 accesări

Individul care a comis, marţi, un atac cu vehicul în zona Parlamentului de la Londra, rănind ușor trei persoane, a fost inculpat pentru tentativa de omor, a anunțat Scotland Yard, potrivit site-ul cotidianului The Guardian. Suspectul, Salih Khater, un cetățean britanic originar din Sudan, urmează să apară luni înaintea instanței din Westminster, fiind inculpat pentru tentativa de omor a unor membri ai publicului și tentativă de omor a unor ofițeri de poliție. Poliția a precizat că procurorii vor trata acest caz ca unul de terorism.

Trei persoane au fost rănite ușor în urma atacului cu vehicul comis marţi dimineaţă în zona Westminster din Londra. După ce a lovit mai mulţi pietoni, individul a încercat să intre cu vehiculul și în câțiva polițiști, însă mașina s-a oprit într-o barieră montată la intrarea în curtea Parlamentului.



12